Ciolacu, presiuni asupra Gabrielei Firea să scape de Roman, Iordănescu și Dragomir din CGMB
Data publicării: 08.10.2020 • 13:27
Data actualizării: 08.10.2020 • 13:27

Marcel Ciolocu i-a cerut Gabrielei Firea să-i convingă pe Petre Roman, Dumitru Dragomir și Anghel Iordănescu să se retragă de pe lista consilierilor generali aleși pe lista PSD, au declarat pentru HotNews.ro surse social-democrate.
Până acum, doar Petre Roman ar fi dispus să facă acest gest, au precizat aceleași surse.
În Consiliul General al Municipiului București, PSD a obținut 21 de mandate, USR-Plus - 17, PNL - 12, PMP - 5.
În CGMB PNL și USR-Plus au împreună 29 de mandate din 55, adică o majoritate simplă. Chiar și dacă ar intra în alianță locală cu PMP (5 mandate), tot nu se poate obține majoritatea calificată (2/3 = 37 voturi) întrucât ar avea în total doar 34 de voturi.