Ciolacu crede că Șoșoacă nu are „derapaje”
Data publicării: 09.03.2021 • 18:46
Data actualizării: 09.03.2021 • 18:48

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lăudat-o pe senatoarea Diana Șoșoacă, într-un interviu pentru DCNews, spunând că ea apără libertățile cetățenești.
„Nu cred că doamna Șoșoacă poate să strice relațiile PSD cu internaționala socialistă. N-am văzut-o că are derapaje. Este o apărătoare a unor drepturi cetățenești, dar nu a existat această discuție. Nu mă pot ante-pronunța. Nici dânsa nu și-a manifestat intenția”, a declarat Marcel Ciolacu, într-un interviu la DC News.
Șoșoacă a fost exclusă recent din AUR și activează ca senator independent. Ea a spus însă, acum câteva săptămâni, că este membru al Partidului Neamul Românesc, condus de Ninel Peia.