CCR a decis că legea avertizorilor de integritate este constituţională. Merge la promulgare

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 13.07.2022 - 14:11
Curtea Constituțională validează o lege controversată
Curtea Constituțională validează o lege controversată

Judecătorii costituţionali au respins, miercuri, cu unanimitate de voturi, sesizarea USR cu privire la legea avertizorilor de integritate.

SHARE

Curtea a precizat într-un comunicat oficial că legea disciplinează conduita avertizorului de integritate, fără a afecta posibilitatea sa de a divulga public informaţiile ce fac obiectul legii, iar noua reglementare, stabilind măsuri de protecţie, sprijin şi reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestuia.

CCR precizează că, şedinţa din 13 iulie 2022, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.1 alin.(4), (6) şi (7) şi art.19 din Legea privind protecţia avertizorilor în interes public, precum şi legea în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Citește și: SUA: În caz de război cu China, vom ataca întâi controlul comenzilor. China: Suntem gata oricând!

„În esenţă, Curtea a statuat că rolul avertizorului de integritate este acela de a dezvălui şi a comunica faptele de încălcare a legii realizate în cadrul unei organizaţii. Această comunicare se face fie printr-o raportare internă/externă la nivelul respectivei organizaţii, fie prin divulgare publică”, precizează Curtea.

„Legiuitorul a ales ca activităţile de raportare internă/externă şi divulgare publică să se realizeze succesiv, şi nu concomitent, protejând atât entitatea care face obiectul legii, cât şi starea de legalitate în care aceasta trebuie să îşi desfăşoare activitatea. Prin urmare, legea disciplinează conduita avertizorului de integritate, fără a afecta posibilitatea sa de a divulga public informaţiile ce fac obiectul legii şi fără a aduce atingere dispoziţiilor privind normele de procedură penală referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală. Asemenea reguli procedurale nu fac decât să întărească rolul avertizorului de integritate în societate şi să îl responsabilizeze în activitatea desfăşurată”, se mai arată în comunicat.

CCR menţionază că ”stabilirea unei proceduri în realizarea activităţii de raportare/divulgare publică a informaţiilor care intră în sfera de aplicare a legii, precum şi delimitarea în funcţie de criterii obiective a unor etape aferente acestei activităţi nu aduc atingere protecţiei juridice a avertizorului de integritate”.

Citește și: 1.600 de noi dosare deschise în Dosarul Colectiv. ISU și Primăria S4 nu vor să plătească daune

„Totodată, Curtea a statuat că noua reglementare, stabilind măsuri de protecţie, sprijin şi reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestuia”, mai afirmă CCR.

Decizia este definitivă şi general obligatorie, iar argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pe 4 iulie, USR a sesizat CCR cu privire la legea avertizorilor de integritate, lege care, în forma impusă de coaliţia PSD-PNL-UDMR, slăbeşte considerabil protecţia persoanelor ce vor să dezvăluie neregulile din instituţiile publice şi ridică obstacole considerabile în obţinerea fondurilor din PNRR, a transmis partidul, într-un comunicat de presă.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te