Călin Georgescu-Realitatea, la cuțite: "Nimeni n-avea voie în redacție. Bodyguarzii lui credeau că sunt legea"
Tensiunile dintre Călin Georgescu și Realitatea TV continuă să escaladeze. După schimbul de replici cu Anca Alexandrescu, jurnalistul Andrei Bădin, colaborator al postului, publică un mesaj în care explică starea de teroare pe care o institua CG și bodyguarzii lui în redacție.
"Războiul total" dintre prorusul Călin Georgescu și Realitatea TV continuă să scoată la iveală starea de supunere cu care se confruntau angajații și invitații acestui trust, după confruntarea avută în direct cu Anca Alexandrescu, fosta consilieră a sistemului pesedist și, totodată, cea care din 2024 încoace a făcut continuu propagandă rusească pro-Călin Georgescu în prime time la televizor, despre care Newsweek România a scris în numeroase articole.
Călin Georgescu-Realitatea, la cuțite: "nimeni n-avea voie în redacție. Bodyguarzii lui credeau că sunt legea"
Jurnalistul Andrei Bădin, colaborator și invitat frecvent al postului de televiziune care rostogolea agresiv propaganda de la Kremlin, a publicat un mesaj în care povestește un episod petrecut în timpul campaniei electorale și explică motivele pentru care spune că a întrerupt orice relație cu Georgescu.
Într-un articol publicat Flux24, Bădin afirmă că a participat la mai multe interviuri realizate de Anca Alexandrescu cu Călin Georgescu și că, ulterior, a avut o experiență pe care o descrie drept decisivă pentru ruptura dintre ei.
Citește și: S-a rupt „lanțul de iubire" între Călin Georgescu și Realitatea TV: „A depășit limita. Nu-l mai difuzăm"
„Am fost parte din interviurile Ancăi cu domnul Georgescu înainte de alegerile prezidențiale. L-am întrebat în emisiune, uneori a răspuns. De câteva ori am vorbit în privat”, a scris Andrei Bădin.
El susține că, la un moment dat, accesul invitaților în sediul televiziunii ar fi fost restricționat de echipa de securitate a lui Călin Georgescu.
„Omul își adusese bodyguarzii și nimeni nu avea voie să intre în sediul postului de televiziune nici măcar invitații «până când nu iese președintele». (...) Atunci am făcut un schimb de mesaje în care i-am comunicat că sare calul”, a afirmat Andrei Bădin.
Jurnalistul spune că reacția primită nu l-a convins și că a decis atunci să întrerupă orice colaborare.
„A răspuns defensiv fără să își ceară scuze pentru nedelicatețe. (...) A fost o măgărie, un abuz! Se vedea deja președinte, iar bodyguarzii lui deja credeau că sunt LEGEA. De atunci drumurile noastre s-au despărțit definitiv!”, a declarat Andrei Bădin.
„Mișcarea așa-zis suveranistă s-a rupt și vom vedea zilele viitoare consecințele. (...) «Suveraniștii» de azi își trăiesc obștescul sfârșit. Previzibil”, a mai scris Andrei Bădin.
Realitatea TV anunță că nu va mai transmite evenimente dedicate exclusiv lui Călin Georgescu
Televiziunea, care în ultimii ani a rostogolit extrem de agresiv propaganda Rusiei a transmis luni un comunicat oficial în care anunță că își rezervă dreptul de a nu mai participa și de a nu mai transmite evenimente dedicate exclusiv lui Călin Georgescu.
„Realitatea PLUS a fost și va rămâne televiziunea care oferă dreptul la exprimare tuturor vocilor importante din spațiul public. Am făcut acest lucru și în cazul domnului Călin Georgescu, fără condiționări și fără compromisuri, din respect pentru dreptul publicului de a fi informat”, se arată în comunicatul Realitatea PLUS.
Citește și: TikTok a închis contul de propagndă rusească Realitatea TV, CNA oprește 3 ore emisia: „Ăsta nu e jurnalism”
Reprezentanții postului susțin că declarațiile recente ale lui Călin Georgescu au depășit limitele unei critici acceptabile.
„După declarațiile făcute de domnul Georgescu la adresa Realitatea PLUS și a telespectatorilor noștri, considerăm că a fost depășită o limită”, transmite Realitatea PLUS.
Citește și: O junalistă demisionează de la Realitatea: „Refuz să îi spun lui Călin Georgescu președinte ales”
Televiziunea precizează că va relua transmiterea unor evenimente dedicate exclusiv lui Călin Georgescu doar dacă acesta își va prezenta scuze publice.