Călin Georgescu nu o susține pe Anca Alexandrescu la Primăria București. De ce se teme fostul candidat?
Călin Georgescu nu o susține pe Anca Alexandrescu la alegerile pentru Primăria Capitalei. Mai mult, spune că discuția despre alegeri este ridicolă. Pe de altă parte, Anca Alexandrescu susține că este prietenă cu Georgescu.
Călin Georgescu a lăsat să se înțeleagă, din nou, că nu o susține pe Anca Alexandrescu la alegerile pentru Primăria Capitalei.
El spune că, din cauza alegerilor anulate de anul trecut, acestea ar fi ilegale, însă, de fapt, la baza afirmațiilor lui stă un calcul cinic.
Dacă Anca Alexandrescu va câștiga Primăria București, mai apare un foarte puternic lider pe partea extremistă. Peste 4 ani, Anca Alexandrescu ar putea fi tentată să candideze la prezidențiale, așa cum au făcut și Băsescu și Nicușor Dan. Iar Călin Georgescu nu vrea un asemenea contracandidat, tot suveranist-extremist.
Călin Georgescu nu o susține pe Anca Alexandrescu la Primăria București. De ce se teme fostul candidat?
Călin Georgescu a fost marți, 2 decembrie, să semneze controlul judiciar la secția de poliție din Buftea. Acolo a ținut un discurs în care s-a delimitat total de alegerile pentru Primăria Capitalei și, pe cale de consecință, de orice candidat din această cursă, inclusiv de Anca Alexandrescu, cea care recent a spus că îl consideră prieten.
„Vreau să lămuresc câteva aspecte legate de așa-zisele alegeri de pe 7 decembrie. Până când frauda cosmică a anulării alegerilor de anul trecut, din luna decembrie, nu va fi sancționată penal și istoric - insist: penal și istoric - nu am niciun motiv de a crede că ea nu se va repeta în orice alegeri din țara aceasta.
De aceea, consider că este inutil și ridicol de a discuta despre orice alegeri din România.
Aș insulta milioanele de români al căror vot a fost furat. De aceea, mă distanțez și mă disociez total de așa-zisele alegeri de pe 7 decembrie și, evident, de orice candidat.
Când alegerile sunt organizate de rândași nu poți să te aștepți ca ele să fie câștigate de cai. Este imposibil”,a transmis Călin Georgescu.
Acesta nu este primul mesaj pe care fostul candidant la președinție l-a transmis în legătură cu alegerile de la București.
Citește și: SONDAJ Primăria București. 5 candidați, despărțiți de câteva procente. Se va câștiga cu 25%
La începutul lunii trecute, Georgescu spunea că nu susține niciun candidat. Însă Anca Alexandrescu i-a luat apărarea și a spus că este interpretat greșit și folosit pentru a crea conflicte între candidați.
„Vreți să transformați un mesaj care este despre voi și frauda voastră, un apel să nu vă mai lăsăm să acoperiți frauda și lovitura de stat, într-un mesaj de dezbinare între persoane! Nu e despre candidați! E despre VOI!”, a scris Anca Alexandrescu pe pagina sa de Facebook.
Anca Alexandrescu, moderatoare la Realitatea TV, susținătoare a suvernaiștilor, ajutând inclusiv la promovarea lui Călin Georgescu, candidează la alegerile locale din București în calitate de independentă susținută de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).