Berbeceanu, omul care poate armoniza PNL cu USR-PLUS? Cioloș: Nu înțeleg unde se grăbește să plece

DE Alexandru Pop | Actualizat: 03.02.2021 - 13:39
Traian Berbceanu la depunerea jurământului de prefect/FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea
Traian Berbceanu la depunerea jurământului de prefect/FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Dacian Cioloș, copreședinte al USR-PLUS, a făcut o declarație surprinzătoare marți seara (în contextul încheierii negocierilor pentru funcțiile de prefecți între PNL, USR-PLUS și UDMR) în legătură cu soarta lui Traian Berbeceanu, încă prefect de București. Și, se pare, și viitor.

SHARE

"Am văzut că domnul Traian Berbeceanu şi-a luat la revedere de la funcţia de prefect, după negocierile politice în care s-a stabilit unde numeşte prefecţi fiecare partid din coaliţia de guvernare. Eu ştiu că e un om care nu fuge la greu, aşa că nu înţeleg unde se grăbeşte să plece", a scris, marţi seară, pe Facebook, Dacian Cioloş.

El subliniază că în "funcţii publice cu o responsabilitate mare" trebuie "să fie oameni competenţi, care au demonstrat că ştiu ce au de făcut şi e nevoie de multe ori şi de continuitate".

"Lăsând gluma la o parte, situaţia în care ne aflăm presupune ca în funcţii publice cu o responsabilitate mare să fie oameni competenţi, care au demonstrat că ştiu ce au de făcut şi e nevoie de multe ori şi de continuitate. Chiar dacă numirea în funcţia de prefect la Bucureşti revine PLUS, asta nu înseamnă că avem în vedere doar criterii de partid, ci în primul rând urmărim competenţa şi asumarea unor obiective, respectul pentru muncă şi empatia", precizează Cioloş.

Conform negocierilor din coaliţia de guvernare, funcţia de prefect al municipiului Bucureşti a revenit PLUS.

Marţi, Traian Berbeceanu, numit prefect al Capitalei anul trecut de către PNL, a scris pe Facebook că "revocarea din funcţia de prefect al municipiului Bucureşti, ca şi numirea, de altfel, sunt decizii politice, fireşti".

"Am acceptat această funcţie în urmă cu trei luni, cu multă bună-credinţă, într-o perioadă deosebit de complicată. Am avut un mandat scurt, dar plin de provocări dintre cele mai grele, cărora nu le-aş fi făcut faţă fără ajutorul vostru, al bucureştenilor, în primul rând, dar şi cu sprijinul total al colegilor din Prefectură şi al colaboratorilor din toate instituţiile", a precizat Berbeceanu.

El şi-a exprimat dorinţa ca "viitorul prefect, cel care va fi nominalizat de USR PLUS, să fie unul dedicat total cetăţenilor municipiului Bucureşti, să fie o persoană care să respecte şi să aplice legea, dincolo de orice fel de interese", "să facă numai lucruri bune", arată Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te