Băsescu îl atacă pe Iohannis, pentru cum a organizat Ziua Națională: „Urât moment al trufiei”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 01.12.2020 - 18:59
Traian Băsescu. Sursa foto: Facebook
Traian Băsescu. Sursa foto: Facebook

Fostul șef de stat Traian Băsescu îl atacă pe actualul președinte Klaus Iohannis pentru că a ținut discursul de 1 Decembrie la Arcul de Triumf, catalogând momentul drept „moment al trufiei unui președinte”.

SHARE

„Arcul de Triumf a fost şi este asociat cu Armata României şi cu poporul care îi aplaudă trecere cadenţată. Azi, de Ziua Naţională, Iohannis a vrut Arcul de Triumf doar pentru el. Nu a înţeles că el nu poate înlocui nici armata şi nici poporul. Urât moment al trufiei unui preşedinte”, a acuzat fostul șef de stat Traian Băsescu, pe Facebook. 

Acesta a adăugat că „dacă Ziua Naţională nu a putut fi sărbătorită cu o mare paradă militară şi împreună cu poporul, atunci cuvântarea prezidenţială putea fi ţinută în faţa Corpului Diplomatic, pe peluza de la Cotroceni”. 

Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale au participat marţi, începând cu ora 11.00, la ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf, din Bucureşti. Evenimentul nu a fost deschis publicului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te