Avram Iancu s-a retras din cursa pentru prezidențiale

DE Adelina Sahlean | 16.09.2019 - 13:08

Bibliotecarul Avram Iancu, din Petroşani, cunoscut pentru performanţa de a trece înot Canalul Mânecii sau pentru cea prin care a înotat de-a lungul întregului curs al Dunării, a renunţat să mai candideze independent pentru funcţia de preşedinte al României.

SHARE

El a precizat că decizia pe care a luat-o de a candida independent este la fel de bună ca şi cea prin care s-a retras din cursă, menţionând că în zilele în care s-a ocupat de strângerea de semnături a reuşit să înţeleagă realitatea din societatea românească şi să constate că jumătate dintre cetăţeni nu mai sunt interesaţi de ceea ce întâmplă în prezent, potrivit Agerpres.

"Am renunţat la ideea de a mai candida ca independent la funcţia de preşedinte al României. Este cea mai bună decizie pe care am luat-o, aşa cum cred că la fel de bună a fost şi cea prin care am decis să intru în această cursă, deoarece tot ceea ce am făcut a fost sincer şi bine intenţionat. Am crezut, am simţit că pot face ceva pentru români, dar cred că m-am înşelat. Nu este un eşec, ci o experienţă personală care mă înalţă spiritual, prin care a trebuit să trec şi să înţeleg realitatea. Mă doare să constat faptul că peste 50% dintre români nu mai sunt interesaţi de nimic", a declarat Avram Iancu.

El a menţionat că a reuşit să strângă 1.247 de semnături de susţinere în cele şapte oraşe în care s-a deplasat pentru a discuta cu oamenii şi pentru a se întâlni cu voluntarii care au promis să-l vor ajuta în demersul său.

Avram Iancu este cunoscut pentru performanţele sale sportive. El a traversat înot Canalul Mânecii, în august 2016, iar în vara anului 2017 a înotat întreg cursul Dunării, pe o distanţă de 2.860 de kilometri. Lista reuşitelor continuă cu traversarea înot a Mării Negre, în toamna lui 2018. Atunci, el a înotat 680 de kilometri, de-a lungul ţărmului, de la Sulina la Istanbul, timp de 60 de zile.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te