Într-un mesaj pe Facebook, Dobrev spune că și-a luat un timp de reflecție după știrea cu colaboratoarea Securității pe care Claudiu Năsui dorea să o facă secretar general la Ministerul Economiei și a ajuns la o singură concluzie: demisionează din USR.
"Dacă nu o să fac pasul ăsta, o să ajung să-mi fie greață de USR cum mi-a fost și de PNL (cu care am votat statornic din 1990 până în 2004), după ce am aflat că Radu Câmpeanu a fost, cel mai probabil, informator al DIE infiltrat în emigrația română de la Paris, iar Dinu Patriciu a contribuit generos la campania electorală din 2004 a lui Adrian Năstase.
Mi se pare de neconceput ca partidul înființat și prin munca mea să promoveze în funcții de secretari generali prin ministere turnători la Securitate, în condițiile în care bunicul meu a murit la Canal ca un câine (nici nu știm unde este îngropat, acasă s-a trimis, după ani, doar un certificat de deces) tot din cauza unei astfel de otrepe, care a turnat discuțiile avute cu el, în casă, despre "noua orânduire, Ana Pauker și Gheorghiu Dej".
E ca și cum rudele Annei Frank, dacă ar mai exista vreuna în viață, ar găsi de cuviință să facă parte acum acum, în Olanda, din partidul lui Geert Wilders.
Nu-mi fac iluzii că îi va cere cineva socoteală lui Claudiu Năsui pentru oprobiul adus USR.
În USR, socoteală dau doar "fraierii". Niciodată Dan Barna, niciodată Cristian Ghinea, niciodată Claudiu Năsui.
Mă despart de un vis frumos pe care l-am avut noi, cei care ne-am bătut timp de un deceniu și jumătate pentru Roșia Montană, pentru patrimoniul Bucureștiului, pentru respectarea legii și a principiilor: acela că putem avea un partid parlamentar, ba chiar la guvernare, care să facă "politică altfel", fără băieți/fete cu ochi albaștri, fără sinecuriști & pensionari la 42 de ani, fără incompetenți puși pe pile în funcții publice.
Poate că va fi posibil cândva. Vom vedea", este mesajul postat de Dobrev.