„În ultimele două luni am văzut cea mai mare schimbare a unui om politic din România. De la un preşedinte care se ruga de PSD să îi voteze Guvernul Orban, la un om politic măcinat de ură, confuz şi cu accente evident extremiste. Iohannis este un politician cu accente de dictator care trebuie să aibă mereu dreptate. Iohannis trebuia să fie garantul Constituţiei, dar el atacă încontinuu instituţii fundamentale ale statului, precum Parlamentul şi Curtea Constituţională. Prin asta, Iohannis slăbeşte democraţia şi netezeşte drumul către un trecut pe care ni-l doream uitat”, a declarat Marcel Ciolacu.
Ciolacu a transmis liberalilor să nu mai dea vina pe PSD.
„Iohannis nu vorbeşte despre un proiect de relansare a economiei. Vorbeşte doar de PSD. La fiecare ieşire nu vedem decât o revărsare de ură şio batjocură la adresa românilor care aşteaptă soluţii pentru ceea ce pun mâine pe masă, pentru locurile lor de muncă, pentru familiile lor, pentru sănătatea lor. Vedem un preşedinte disperat să apere un guvern incompetent şi incapabil să vină cu un proiect care să protejeze veniturile cetăţenilor”, acuză Ciolacu.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că PSD şi acoliţii săi sunt cei care fac tot posibilul ca efortul de reconstrucţie al întregii naţiuni să eşueze, iar unica prioritate a PSD-iştilor, chiar şi într-o criză umanitară, rămâne doar aceasta: legi cu dedicaţie pentru baronii lor.