Adrian Veștea ar candida la șefia PNL. Ilie Bolojan e pregătit să îl excludă
Se aproipie bătălia finală în PNL. Surse anunță că un congres al partidului este iminent. În acest context., Ilei Bolojan e rpegătit să îl dea afară din partid pe Veștea. Veștea ar vrea să candideze chira pentru poziția lui Bolojan.
Surse politice au declarat pentru Digi24.ro că Veștea analizează o candidatură împotriva lui Ilie Bolojan la Congresul partidului, în timp ce liberalii apropiați de actuala conducere vor să grăbească excluderea acestuia din partid.
Citește și: „Partidul lui Călin Georgescu”, prima formațiune care spune că ar vota Guvernul Veștea. Ce condiții pune
De la ora 16:00, conducerea de la București intră în ședință de urgență.
Citește și: Premierul desemnat Veștea merge să negocieze cu PSD refacerea coaliției USL 3.0. UDMR joacă un rol decisiv
Conducerea PNL a anunțat încă de ieri că premierul desemnat este considerat în afara partidului, dat fiind faptul că a acceptat în secret nominalizarea președintelui Nicușor Dan. Până la a fi exclus definitiv, însă, este nevoie de mai mulți pași procedurali. BPN trebuie să propună excluderea, însă fiind vorba despre un membru cu funcție de conducere, pentru că Adrian Veștea este prim-vicepreședinte PNL, decizia finală se va lua în cadrul unui for extins al liderilor - Consiliul Național (CN) al PNL. Astfel, în ședința de azi se va convoca și o reuniune a CN, care ar putea avea loc vineri.