Adeverința lui Șoșoacă nu are valoare juridică, spune șefa comisiei de validare mandate din Senat

DE Valentin Mirică | Actualizat: 22.12.2020 - 09:35

Președintele comisiei de validare din Senat, Iulia Scântei (PNL) a declarat că adeverința care i-ar permite Dianei Șoșoacă să nu poarte mască nu are valoare juridică. Adeverința e semnată de un medic controversat, Aurora Bulbuc.

SHARE

„Această adeverință nu produce efecte juridice. Medicul de medicina muncii din Senat e singurul competent să spună dacă diagnosticul se înscrie între cele pentru care nu este indicată purtarea măștii de protecție. Până atunci, acea adeverință nu poate fi folosită pentru participarea fără mască în Senat (...) Sunt mulți colegi cu boli cronice și se simt puși în pericol de nerespectarea măsurii purtării măștii", a afirmat senatoarea Iulia Scântei, luni seară, la Digi 24.

Comisia de validare a trimis două adrese: una către Ministerul Sănătații și alta către DSP, în care atașează adeverința medicală adusă de Diana Șoșoacă, prin care i se recomandă "a nu se purta masca de protecție conform ordinului MS/MAI 874/81/2002".

Adeverința medicală este datată 18.09.2020 fiind eliberată de Centrul de Diagnostic și Tratament Dr Bulbuc Aurora (Șoseaua Stefan cel Mare București), medic primar medicină generală -medicină generală pediatrie.

Pe adeverința medicală în dreptul diagnosticului sunt trecute două coduri. Conform listei cu clasificarea internațională a maladiilor, acestor coduri le corespund două afecțiuni care țin de ORL și cardiologie.

Senatul solicită Ministerului Sănătății și DSP să verifice dacă:

  • bolile menționate în adeverința medicală fac parte din categoria bolilor care afectează capacitatea de oxigenare
  • adeverința medicală a fost emisă cu respectarea competenței legale stabilită prin ordinul MS/MAI 874/81/2002
  • titularul adeverinței este exceptat de la purtarea măștii de protecție în spațiile închise

Semnatara adeverinței, Aurora Bulbuc, apare într-o decizie a CCR ca fiind inculpată penal într-un proces, din 1992.„Medicul de familie Aurora Bulbuc este campioană pe Bucureşti la numărul de pacienţi. Are cât trei medici la un loc. Dar nu munceşte şi de trei ori mai mult. Cel puţin asta a reieşit în cele trei zile pe care le-am petrecut la uşa cabinetului ei. În prima zi a săptămânii, medicul Aurora Bulbuc avea program de la ora 11:00.”, arăta, în 2009, Realitatea TV. 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te