Ministrul Cseke Attila a anunța că numărul consilierilor din cabinetele aleșilor va fi redus cu 57%, de la aproximativ 10.700 de posturi, până la aproape 6.000.
40.000 de posturi în administrație, tăiate. Cseke Attila: 57% din consilierii de la cabinete pleacă
„La viceprimari, cabinetele de consilieri vor fi desființate. Miniștrii au 4, vor avea 3 consilieri. Premierul va avea 5 în loc de 8, la fel și vicepremierii. În administrația centrală se aplică aceeași regulă”, a spus ministrul.
Pe partea de organigrame, reducerea va fi de „aproximativ 20 și ceva la sută”, a precizat oficialul. Aceasta nu se va aplica uniform, ci diferențiat, în funcție de modul în care au fost gestionate posturile.
„Acolo unde autoritatea locală a funcționat sub limita maximă de posturi și a gestionat eficient organigrama, reducerea va viza doar posturile vacante. În schimb, acolo unde organigrama este plină, reducerea de 20-25% va presupune o reorganizare a instituției, iar unii angajați vor trebui să plece”, a explicat Cseke la Antena 3.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila - Foto: Profimedia images
Restructurări masive în Poliția locală
El a mai adăugat că restructurarea va aduce „eliberare de presiune bugetară acolo unde e vorba de personal angajat” și că cei competenți își vor găsi loc în alte structuri.
În plus, și Poliția Locală va trece prin reduceri suplimentare, urmând să fie desființate aproximativ 4.000 de posturi. „În total, este vorba despre aproximativ 40.000 de posturi reduse: cam 30.000 pe partea de organigramă, 6.000 pe cabinete și 4.000 pe Poliția Locală”, a subliniat ministrul Dezvoltării.
Citește mai mult despre reforma bugetară
Bolojan aduce clarificări despre modificarea pensiilor speciale. „Trebuie pus în practică”
Miza de 6.000.000.000€ a războiului Bolojan vs Primari. 1.000 proiecte de infrastructură, anulate