Tot ce ne-ar fi putut desprinde de blestemul a zeci de ani de comunism, tot ce ne-ar putea face să avem o „țară ca afară“, toate speranțele acestui popor sunt sfărâmate în pumnii unei grupări de indivizi cu probleme penale, morale, care își spun conducători.
E tot mai greu să găsești adevărul într-o Românie în care al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, un inculpat, ne explică, de la tribuna Parlamentului, că lupta împotriva corupției „nu este un demers natural al statului de drept, ci o campanie organizată, la fel cum se organiza și în anii ’50 lupta împotriva burghezo-moşierimii“.
Devine o adevărată provocare să înveți un popor că, dacă furi, trebuie să fii pedepsit, atunci când cel care le plânge de milă infractorilor e tocmai ministrul Justiției.E tot mai greu să convingi o țară să lupte pentru drepturile ei când e ținută cu bună știință în sărăcie.
Când mintea-i e îngropată într-un sistem de educație rămas de generații repetent. Când sănătate înseamnă să mori de o banală rujeolă.
E o luptă tot mai dură să faci milioane de oameni cu mințile spălate de o presă care s-a pus aproape în totalitate în genunchi în fața unei puteri politice ticăloase să creadă că singurul drum pe care trebuie să rămânem ca popor e cel european.
Cum să faci asta când aceleași milioane de români aud de la conducători că Occidentul e cel care ne vrea răul? Că SUA reprezintă un pericol pentru suveranitatea poporului român, așa cum spune binomul Dragnea-Tăriceanu. Că UE ne întoarce la regimul comunist.
O teorie absurdă preluată de la aliații de partid de senatorul PSD Robert Cazanciuc, în timpul dezbaterilor din Parlament pe tema raportului GRECO: „România a aderat cu bună credinţă la structuri europene după 1990, în speranţa că ne vom dezvolta armonios. Să ajungem astăzi criticaţi, fără vreo referire la date concrete, pare că revenim la 1989“.
În tot tabloul acesta pictat parcă de minți demente, ce trebuie să nu uităm e că noi, cetățenii, suntem singuri. Că nu ne va aduce nimeni mântuirea. Și, așa, singuri, avem ca unică șansă să ne trezim. O trezire care, în ultimul an, a început să se simtă în rândul societății, odată cu protestele de anul trecut.
O trezire pe care, până în 2020, când va trebui să mergem din nou la vot, ar trebui să o simțim cu toții. Altfel vom rămâne tot singuri, dar îngropați în bezna în care ei vor să trăim.
