Poziția NATO față de Ucraina: ajutoare multiple - da, trimiterea de trupe - nu

DE Ion Petrescu | Actualizat: 02.09.2022 - 09:53

Ceea ce părea inițial un război fulger pentru echipa conducătoare de la Kremlin a devenit un război de uzură, în care nici victima agresiunii imperiale, nici inițiatorii operațiunii militare speciale ruse în Ucraina nu pot miza pe dorita victorie. 

SHARE

Un distins istoric militar, Alexandru Oșca afirma, cu titlul de enunț exploratoriu: "Nu cred că se va sfârși fără o angajare directă a NATO; au adus prea multe forțe care să stea nefolosite. Probabil se așteaptă o epuizare accelerată a potențialului rusesc, pentru ca succesul să fie sigur."

Am replicat că poziția președintelui SUA, Joe Biden, implicit a NATO este clară - ajutoare multiple pentru Ucraina, da, trimiterea de trupe, nu.

Atent la nuanțe, profesorul Oșca a șarjat: "Dacă rușii - în disperare de cauză - fac o prostie de netolerat, n-au cum să stea atâtea forțe în jur și să privească. O știu și rușii..."

Citește și: VIDEO Momentul în care un bărbat încearcă să o împuște în cap pe vicepreședinta Argentinei

Comentariul meu a fost pragmatic. Numai dacă Moscova va recurge la arma nucleară. Sau dacă apar radiații pe teritoriul unui stat membru al NATO, vecin Ucrainei, în urma unei catastrofe nucleare, produsă la o centrală disputată de trupele ruse cu cele ucrainene.

Citește și: Arafat îi dă o replică tăioasă lui Rafila. „Atitudine ironică, lipsită de etică”

Dar dincolo de opiniile menționate, pilduitoare pentru o anumită stare de spirit, iată că peste Ocean, Judy Dempsey, o jurnalistă irlandeză și cercetătoare în relații internaționale, a formulat o întrebare cu tâlc: 

Face NATO ceva pentru Ucraina?

Au oferit răspunsuri 11 interlocutori cunoscători ai arealului Alianței Nord-Atlantice, rândurile de față vizând nuanțe necuprinse în frazările invitaților la schimbul de opinii. 

Astfel, Raluca Csernatoni, de la Carnegie Europe, a replicat franc:"Întrebarea nu este dacă NATO face ceva în Ucraina. Mai degrabă, este dacă aliații europeni fac suficient, pentru a împărți povara și dacă războiul ar putea stimula în sfârșit cooperarea atât de necesară în apărare între ei pentru a consolida pilonul european în NATO."

Numai că reala "împărțire euro-atlantică a sarcinilor pentru apărarea colectivă" trebuie să ia în calcul:

1. renunțarea la himera armatei europene și 

2. recunoașterea vulnerabilității defensivei comunității democrate din Europa - fără sprijinul decisiv al Statelor Unite. 

Mai concret în identificarea unei disfuncționalități, John R. Deni, care este profesor la Institutul de Studii Strategice al Colegiului de Război al Armatei SUA nu s-a sfiit să puncteze: "Dar de ce NATO nu face treaba Grupului de Contact pentru Apărare al Ucrainei, coordonând și deconflictând toată asistența? Neclar, dar motivele includ probabil îngrijorarea unor mari capitale europene, cu privire la plasarea NATO în acest rol, în ceea ce privește Rusia."

Cu alte cuvinte, teama de oferirea către Rusia a unor pretexte pentru angajarea unei confruntări directe cu Aliații a generat o politică a pașilor inițial timizi. 

Din fericire, Summitul NATO de la Madrid a limpezit apele și Ucraina poate conta pe sprijinul constant al celor care, până la urmă:

Preferă Statuia Libertății, ca simbol al viitorului, nu chipul lui Stalin... 

Oarecum nonconformist, Martin Ehl, analist șef la ziarul ceh  "Hospodářské noviny" a preferat un alt mod de abordare:"Aș pune întrebarea într-un mod diferit. Ce face Ucraina pentru NATO? Este clar că alianța ca organizație nu a găsit unitate, dar servește drept platformă pentru organizarea și discutarea asistenței."

Dincolo de acest mod, aparent provocator, de a răspunde, analistul de la Praga recunoaște că, fără alianță, ajutorul occidental pe care îl primește Ucraina ar fi mai puțin eficient, mai puțin coordonat și mai mic. 

Analistul totuși greșește când afirmă: "Cu toate acestea, în aceste vremuri, ceea ce contează cel mai mult nu este în al cui steag este învelit ajutorul, ci dacă există ajutor și dacă este livrat la timp și în cantitățile necesare. Aceasta este principala problemă cu care se confruntă Occidentul democratic."

Ajutor există. 

Și este livrat conform mecanismelor instituționale specifice existente în, de pildă, Statele Unite, Marea Britanie, Germania.

Dar steagul nu poate fi al NATO!

Ar constitui o ipoteză care ar sluji ca o mănușă propagandei imperiale, aceea prin care prin postul de televiziune Rusia 1 susține că în Ucraina unitățile destinate operațiunii militare speciale se luptă cu...Alianța Nord-Atlantică!!!

Asta fiind cea mai mare gogoriță postbelică, după încheierea Războiului Rece. 

Iar principala problemă a Comunității Euro-Atlantice este păstrarea rolului defensiv al NATO, a păcii, la Vest de granița răsăriteană a Alianței și a descurajării graduale, în fostul spațiu ex-sovietic. 

Mai realist, Julian Lindley-French, președinte al Grupul Alphen - axat pe studii de geopolitică, strategie și inovație - are altă opinie: "NATO face ceva pentru Ucraina. Sprijinul acordat de NATO Ucrainei, de la capturarea Crimeei de către Rusia în 2014, a fost extins și a fost consolidat la Summit-ul de la Madrid, de Pachetul de asistență globală pentru Ucraina. Aceasta va include combustibil, echipamente de protecție pentru sisteme portabile anti-drone și comunicații securizate. Alianța va contribui, de asemenea, la modernizarea forțelor armate ucrainene pe termen mediu, aducându-le la standardele de interoperabilitate ale NATO și contribuind la consolidarea instituțiilor de securitate și apărare ale Ucrainei."

Și tot el recunoaște că:

Aliații au voința și capacitatea de a se pregăti pentru situațiile puțin probabile

Adică pentru posibilele surprinderi strategice, care dacă s-ar limita la armele convenționale ar zdruncina puternic entitatea federală rusă. 

Recursul la armele nucleare fiind doar unul ce ține de recuzita propagandei Ruse, conducerea de la Moscova știind bine că războiul nuclear ar pune punct statalității, populației și conducerii actuale ruse. 

Românca Oana Lungescu, impecabila purtătoare de cuvânt a NATO a reamintit celor interesați de subiect că: "Sarcina NATO este de a apăra toți aliații împotriva amenințărilor Rusiei, continuând în același timp să sprijine Ucraina, ceea ce organizația a făcut de mulți ani. După anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, NATO a intensificat cu fonduri fiduciare pentru comandă, control și comunicații, cibernetică, logistică și reabilitarea soldaților răniți. Aliații NATO au antrenat zeci de mii de militari, inclusiv forțe speciale. Acest lucru a ajutat ca forțele armate ucrainene să fie mai mari, mai bine conduse și mai bine pregătite pentru a face față invaziei reînnoite a Rusiei din februarie 2022."

Numai Marea Britanie a instruit 20.000 de militari ucraineni, iar acum sunt în pregătire, tot pe tărâm britanic, în serii succesive, 10.000 de apărători ai Ucrainei, urmând ca într-un an de zile, un total de 40.000 de purtători ai uniformei armatei Ucrainei să revină în țară cu instruirea britanică.

Una menită a îi feri de erorile începătorilor și de a le conferi abilitățile profesioniștilor în cariera militară. 

Conaționala Oana Lungescu are dreptate:"Garanțiile de securitate ale NATO nu lasă loc pentru calcule greșite sau neînțelegeri la Moscova și, în cele din urmă, le permit aliaților să sprijine Ucraina să-și mențină dreptul la autoapărare, atât timp cât este nevoie."

Și față de situația dinainte de 24 februarie 2022, când batalioane de luptă ale NATO se aflau doar în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, acum funcționează și în Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria, urmând ca efectivele acestora să se ridice fiecare la mărimea unei brigăzi, ceea ce înseamnă o forță avansată de 32.000 de militari, din cei peste 300.000 de aliați prevăzuți pentru o ripostă dură, imediată, fără echivoc, în cazul unei erori de decizie imperială răsăriteană.

Una care ar opta pentru atacarea concomitentă nu numai a unei țări NATO, ci a mai multora, de pildă a statelor baltice, dar și a unei țări neutre, precum fosta republică sovietică socialistă Moldova. 

Într-un mod original și-a formulat opinia Markus Kaim. de la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate: "Aș dori să extind întrebarea pentru a include ce ar trebui să facă NATO pentru Ucraina acum. Odată cu atacul rusesc asupra Ucrainei, politica NATO de a refuza Ucrainei aderarea la alianță este învechită. Mai degrabă, obiectivul acum trebuie să fie acela de a asigura suveranitatea politică și integritatea teritorială a Ucrainei. Doar apartenența deplină imediată a țării la NATO va putea realiza acest lucru. Naționalismul rus agresiv va continua să provoace stâlpii ordinii de securitate euro-atlantică și va continua să urmărească destabilizarea Ucrainei. Ar fi naiv să credem că o încetare a focului sau un tratat de pace ruso-ucrainean vor schimba aceste aspirații ale Kremlinului. Noțiunile de coexistență pașnică între Rusia și Occident nu reușesc să recunoască natura revizionistă a regimului rus."

Paie pe foc

Sigur că merită remarcat  faptul că și cancelarul german Olaf Scholz a recunoscut deja necesitatea garanțiilor de securitate pentru Ucraina, care indică realitatea că nicio încetare a focului, nici o victorie militară pentru Ucraina – indiferent cum ar arăta – nu sunt considerate suficiente, pentru a asigura existența continuă a țării.

Dar aderarea Ucrainei la NATO, într-un context în care negocierile dezirabile dintre Kiev și Moscova ar eșua, nu ar pune decât paie pe foc. 

Iar amânarea negocierilor înseamnă sute de noi morți pe zi, militari - ruși și ucraineni - și civili. 

Este puțin? Nu cumva prea mult? Și până când? Sigur că la Kremlin nu se concepe cedarea teritoriilor ocupate. După cum la nivelul președintelui Ucrainei se vizează și eliberarea regiunii Donbas și a peninsulei Crimeea. 

Momentan nici diplomația ucraineană, nici cea rusă nu acceptă un compromis.

Dar în istoria europeană au mai fost situații în care ceea ce părea o confruntare lungă, a doua zi era urmată de o răsturnare a situației strategice.  Doar nu întâmplător scria Lev Tolstoi: "Dintre toți soldații, doi sunt cei mai puternici - timpul și răbdarea."

"Occidentul colectiv - și-a exprimat părerea Kateryna Pishchikova, asociat pentru cercetare, la Institutul italian de Studii Politice Internaționale -  a făcut tot posibilul pentru a ajuta Ucraina în războiul său împotriva Rusiei, în termeni militari și de altă natură. În același timp, NATO – invocată inițial de președintele Putin ca singura cauză a invaziei sale în Ucraina – a fost relativ precaută, ținând seama de riscul de a provoca un atac rusesc asupra unui aliat NATO, care ar atrage întreaga alianță în război."

Și tot Kateryna Pishchikova afirmă, pe bună dreptate, că OTAN ar putea face mai mult pentru a stimula inițiativele de securitate regională pentru statele aliate și nealiate, de exemplu în Marea Neagră. 

O mare care este acum în jumătatea sa nordică controlată de flota Federației Ruse, din acest areal maritim. iar în jumătatea sa sudică este în atenția Turciei, țară membră a NATO, dar cu navele principale dislocate în Marea Egee și în Marea Mediterană, datorită animozității permanente cu Grecia. 

Pe de altă parte, oricât de mari ar fi dorințele unor terți, tehnologiile emergente și perturbatoare, precum și războiul cibernetic nu pot înlocui "boots on the ground".  Și deocamdată acolo sunt ocupantele cizme sovietice. 

NATO nu va ataca Rusia

Cu o anumită tendință de exagerare am perceput părerea lui Kristi Raik, directorul Institutului Estonian de Politică Externă: "Ucraina este cu siguranță dezamăgită de răspunsul NATO la invazia Rusiei – în timp ce este surprinsă pozitiv de cea a UE. De înțeles, NATO, ca alianță de apărare, s-a concentrat pe scopul său principal, de a-și apăra membrii. De asemenea, este de înțeles că NATO a dorit să evite transformarea războiului din Ucraina într-un război Rusia-NATO. La urma urmei, prevenirea unui război cu Rusia este o sarcină cheie a NATO, pe care a îndeplinit-o cu succes de-a lungul existenței sale." 

Sigur că Alianța nu va ataca Federația Rusă, după cum Rusia știe că nu poate cîștiga o confruntare, cu armament convențional, cu NATO, dar eventualul recurs al Moscovei, la armele nucleare invită la o lucidă prudență. 

Kristi Raik afirmă că nu poate fi exclus momentul în care Alianța să fie nevoită să intervină la un moment dat și ar trebui să se pregătească mai bine pentru astfel de scenarii. 

Serios?

Mai degrabă un asemenea moment, cu rol ponderator, a cam trecut. 

Era anterior o șansă trimiterea de căști albastre ale ONU, în Donbas, dar acum este o altă situație în teren.  "NATO, ca alianță colectivă, face ceva - susține Sten Rynning, profesor la Facultatea de Afaceri și Științe Sociale, din Universitatea Danemarcei de Sud -  dar nu foarte mult, pentru Ucraina, iar acest lucru ar trebui să se schimbe. NATO construiește în principal capacitatea instituțională ucraineană, adică antrenează și finanțează personal în guvernare democratică, comandă și control, managementul personalului sau logistică. Acest lucru nu este nou. Ceea ce este nou este angajamentul profund al unor aliați NATO de a furniza forțelor armate ale Ucrainei arme și antrenament ca răspuns la invazia Rusiei din februarie 2022. Dar acesta este în mare parte un efort de coaliție, care are loc cu sprijinul instituțiilor NATO."

Însă provocarea reală este aceea dacă - așa cum pledează profesorul danez - NATO ar trebui să-și definească rolul escalator, adică rolul său în sporirea asistenței acordate Ucrainei, ca răspuns la campania de agresiune durabilă a Rusiei, al cărui revizionism vizează întreaga comunitate democratică europeană. 

Inițial prin generarea unor breșe, precum încurajarea calului troian budapestan, vizibil la nivelul UE, dar fără voce în cadrul Alianței Nord-Atlantice, din rațiuni evident strategice. 

Cu un punct de vedere altfel formulat s-a exprimat Stanley R. Sloan, de la Middlebury College, un colegiu privat de arte liberale din Middlebury, Vermont, SUA: "Aliații au puterea și potențialul de a ajuta Ucraina să răspundă agresiunii Rusiei. Ei dețin și produc armele de care Ucraina are nevoie. Unii aliați fac mult mai mult decât alții, iar abordarea generală a NATO este să încerce să împiedice Rusia să „câștige”, fără a provoca un război mai larg. Este un echilibru delicat, pe care secretarul general Jens Stoltenberg lucrează din greu pentru a-l menține."

Numai că Stoltenberg, peste un an, dacă nu va avea parte de o nouă prelungire a mandatului va preda ștafeta, în condițiile în care, probabil, războiul de pe Frontul de Est va continua. 

Iar la Moscova, dincolo de încăpățânarile utile amăgirii opiniei publice ruse, probabil că nu s-a găsit încă soluția pentru scoaterea din ambuscada geopolitică estică a țarului Putin, în mod paradoxal chiar creatorul ei!... 

Și dacă surprinderea strategică nu va fi la granița de est a NATO?

Iată concluziile memorabile ale lui Paul Taylor, editor contributor la "Politico Europe": "Totul depinde de ce înțelegeți prin NATO. Liderii occidentali au luat o decizie deliberată de a ține alianța departe de lumina reflectoarelor, când Rusia a invadat Ucraina, pentru a evita să ofere Moscovei vreun pretext pentru a spune că este în război cu NATO. Forțele navale aliate s-au retras din Marea Neagră înainte de Crăciun și nu au reapărut. Și NATO a respins cererile venite de la Kiev, la începutul războiului, de a impune o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei, care ar fi putut-o antrena în conflict direct cu Rusia."

Tot Paul Taylor are dreptate când afirmă că ajutorul colectiv al NATO pentru Ucraina este în primul rând politic. 

Dar întărirea graniței de est a OTAN contribuie atât la asigurarea logisticii necesare armatei ucrainene, cât și la siguranța instruirii unor militari ucraineni în unele state aliate, precum Marea Britanie și Germania. 

NATO ar trebui să facă mai mult?

Judy Dempsey conchide că NU. Asta pentru a evita riscul unei noi - evident și ultima... - conflagrații mondiale. 

Și dacă surprinderea strategică va fi tocmai la Moscova, cu un lider nou, apărut peste noapte, în cunoscuta tradiție a preluării puterii la Kremlin? Iată un scenariu pentru care Aliații, momentan, sigur nu sunt pregătiți. 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii


© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.