Ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) a fost portretizată triumfal. După ani de zile în care Europa ne-a zis ce și cum să facem cu Justiția, în sfârșit aceasta poate să meargă pe propriile picioare.
Numai că Justiția nu numai să învețe poziția bipedă fără ajutor, dar a învățat că poate să calce în picioare pe oricine își dorește.
Justiția e văzută de establishmentul de putere de la București ca o măciucă. Pe care o poți folosi împotriva adversarului. Textul de lege e pretextul cu care poți umple câteva pagini A4 doar ca să dai aparența unei decizii independente.
Nicicând nu a fost altfel. Niciodată Justiția nu a fost altceva. Nici măcar pe vremea galonatei Laura Codruța Kövesi, care avea întâlniri regulate și ritualice în sufrageriile politicienilor cu capi ai serviciilor secrete.
Ceea ce distinge vremurile din ultimii ani din Justiție și perioada lui Kovesi e totuși păstrarea aparențelor.
Dar Justiția e difuză și nimeni nu știe către cine să arate cu degetul când vede cum dreptatea umblă cu capul spart pe stradă.
Avem un ministru al Justiției care merge pe vârfuri și clamează în permanență că el se ocupă doar de treburile legislative și administrative.
Nu e chiar așa, pentru că are un rol important în numirea celor trei șefi de Parchete, împreună cu președintele României, parchete care pot începe un dosar penal împotriva oricui și îl pot termina la calendele grecești.
Adevărata Justiție e ferită de ochii lumii și își are sediul la Consiliul Superior al Magistraturii. Acolo, o mână de magistrați taie și spânzură ferită de ochii opiniei publice și fără să dea socoteală nimănui.
O serie de domni și doamne judecătoare cu trecut ascuns opiniei publice dar care nu dau socoteală nimănui și care, în cel mai rău caz, pot fi judecați tot de alți magistrați.
Despre mulți domni și doamne din CSM auzi pe culoarele puterii diferite lucruri: ba că au semnat până au făcut scurt la mână mandate de interceptare pe siguranță națională dar cotcodăcesc ipocrit împotriva mult hulitului binom, ba că au averi uriașe ascunse de milioane de euro pe care nimeni nu le investighează, ba că și‑au format o rețea de control milităresc a tuturor instanțelor din România, ba că își dau majorări de salarii după bunul plac, dar efectiv după bunul plac etc.
Putregaiul din Justiție e întreținut chiar de cei cărora le-a fost dată pe mână. În ani de zile, a crescut pe culoarele subterane și sub ochii îngăduitori ai unora din palatele și pădurile țărișoarei un șarpe boa care se încolăcește pe gâtul oricui nu e cuminte.
Din politică, societatea civilă, chiar din magistratură, mediul de business, presă etc.
La acest șarpe din CSM, care circulă pe culoarele subterane ale puterii, apelează cu timiditate politicienii. Când mai au vreun nepot de scos din ghearele poliției că a tras prea mult pe nas. Sau o amantă care beată la volan a intrat în gardul vreunei secții de poliție.
Șarpele are mai multe piei. Pe care le poartă și cei nouă membri ai Curții Constituționale a României (CCR), instituție care dublează în permanență Constituția, dar și diferiți membri ai Parlamentului.
Șarpele își închipuie că este atotputernic și că ușor, ușor poate îndrepta România către o autocrație mută.Operațiunea la care tot lucrează cu alte structuri ale statului român pe mutește. Pentru că, nu-i așa, avem un război la graniță și avem nevoie de stabilitate.
Așa că cine iese din rând este rapid pus la punct. Și nu neapărat violent, deși de multe ori este preferată violența ritualică, cum erau pe vremuri cătușele de la DNA, ci cu legea în mână.
Cu sentințe și acuzații abracadabrante dar care-s învelite într-o aparență de legalitate.
Ce uită șarpele acesta este că acele culoare ale puterii din România sunt înguste și, dacă tot crește și crește, se va bloca în galerii. Lăcomia de putere îl transformă într-un obez.
Și atunci îi va fi tăiat ușor capul. Capetele. Căpățânile.
