Realitatea din teren arată cu totul altfel. Rezultatele votului sunt imaginea perfectă pentru polarizarea din rândul societății americane în momentul de față. Republicanii lui Donald Trump au reușit să păstreze controlul asupra Senatului, în timp ce democrații au câștigat majoritatea în Camera Reprezentanților.
Nu este un „succes fantastic“ al lui Donald Trump, așa cum a scris președintele SUA pe Twitter, dar nici nu putem vorbi de un eșec. Adevărul este că republicanii au obținut un rezultat mai bun decât anticipau sondajele de opinie, iar Trump e unul dintre cei mai performanți președinți din istoria Statelor Unite. Chiar dacă republicanii nu mai controlează Camera Reprezentanților, numărul de mandate pierdute în favoarea democraților este mic, în comparație cu alți președinți americani. În plus, candidații republicani susținuți direct de Trump în campania electorală au repurtat victorii importante. O performanță în condițiile în care avem de-a face cu unul dintre cei mai demonizați președinți din istoria Statelor Unite.
Chiar dacă nu a candidat, Donald Trump a fost principalul personaj al scrutinului. Împotriva sa, democrații au declanșat un întreg arsenal înainte de alegeri. Contestarea candidaturii lui Brett Kavanaugh la Curtea Supremă, vehemența cu care democrații au încercat să o blocheze, terfelirea acestuia în public cu acuzații nedovedite, au avut efectul contrar. Strategia democraților a mobilizat electoratul republican și a diminuat efectele dezastrului pentru Trump.
Rezultatul din alegerile de la jumătatea mandatului (mid-terms) este un semn că, de la prezidențialele din 2016 încoace, nu s-au produs mutații semnificative la nivelul electoratului de peste Ocean. Chiar dacă au apărut semnale îngrijorătoare, pe care le-am detaliat în analiza din acest număr al Newsweek Romania dedicată scrutinului de peste Ocean. Performanțele economice din ultimii doi ani ale Administrației Donald Trump, însă,
au contat foarte mult în economia acestor alegeri.
În mod cert, liderul de la Casa Albă merge în continuare pe sârmă la capitolul sprijin electoral și, probabil, va câștiga viitorul mandat la limită, așa cum s-a întâmplat și în 2016.
Perspectiva câștigării celui de-al doilea mandat în 2020 nu este o certitudine. Vor urma doi ani în care democrații vor face tot posibilul să blocheze inițiativele legislative care îi pot aduce lui Trump câștiguri electorale. Modificarea legislației referitoare la imigrația ilegală este în pericol, iar acest lucru îl poate afecta pe Trump, deoarece este una din temele politice importante ale președintelui SUA.
Inițiativele economice ale administrației sale pot avea de suferit. Nu sunt excluse nici demararea unor noi investigații în comisiile controlate de democrați, în ceea ce privește interferența Rusiei în alegerile din 2016. Cu înlocuirea Procurorului General Jeff Sessions, mutare prin care Trump încearcă să-și securizeze poziția, au apărut primele semne că războiul pe Justiţie se va purta fără menajamente. O situație care ne este familiară...