Victorie în Justiție pentru primul denunțător al abuzurilor procurorului „Portocală”

DE Silviu Sergiu | Actualizat: 16.07.2020 - 17:52
Daniel Florea, fost ofițer SRI// Foto: ph-online.ro

Procesul prin care fostul ofițer SRI, maiorul Daniel Florea, a contestat trecerea în rezervă se va rejudeca pe fond la Curtea de Apel Brașov. Daniel Florea este primul care a denunțat abuzurile de la DNA Ploiești, printre care și cele ale procurorului Mircea Negulescu.

SHARE

Sentința a fost dată astăzi de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ)- Secția Contencios- Administrativ și Fiscal.

În Dosarul 391/42/2014, magistrații au admis recursul formulat de Daniel Florea împotriva sentinței inițiale, care a stabilit drept legală trecerea sa în rezervă, au casat-o și au dispus rejudecarea pe fond a dosarului de către Curtea de Apel Brașov.

Fostul ofițer de contrainformații Daniel Florea a fost trecut în rezervă după ce, în 2014, a depus un denunț la DNA referitor la fapte de corupție săvârșite, printre alții, și de fostul procuror DNA Mircea Negulescu, poreclit „Portocală”, de la Parchetul Curții de Apel Ploiești.

Una din dezvăluirile referitoare la procurorul Mircea Negulescu se referă la faptul că acesta ar fi fost ofițer SRI.

În denunțul său,Daniel Florea face referire la alte posibile fapte de corupție în care au fost implicați o serie de ofițeri ai SRI și a oferit detalii despre implicarea serviciilor în Justiție și existența acoperiților în Magistratură.

Sebastian Ghiță, Mircea Cosma, Liviu Dragnea, Roberta Anastase, dar și generalul Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, sunt amintiți în denunțul fostului ofițer de informații.

De asemenea sunt amintite numele unor magistrati din Ploiești: procurorul Liviu Tudose, șeful Parchetului Curții de Apel Ploiești, procurorul Aurelian Mihăilă, adjunctul PCA Ploiești, judecătorul Ionel Stănescu de la Secția Comercială și Contencios- Administrativ și Fiscal a Curții de Apel Ploiești, judecătoarea Roxana Tudose, vicepereședinte al Curții de Apel Ploiești, judecătoarea Elisabeta Urlățeanu, judecătorul Florentin Teișanu de la aceeași instanta.

Denunțul ofițerului SRI Daniel Florea, datat 24 iunie 2014, a fost făcut public de jurnalistul Robert Turcescu, pe blogul acestuia, www.turcescu.ro. Tot pe blog, Turcescu a publicat și declarația dată de Daniel Florea la DNA, în 4 iulie 2014.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te