Darius Vâlcov, Sebastian Vlădescu și cumnatul lui Geoană, eliberați. Au de plătit 8.000.000 euro
Înalta Curte a decis azi eliberarea a trei personaje publice: foștii miniștri de Finanțe Darius Vâlcov și Sebastian Vlădescu, precum și cumnatul lui Mircea Geoană - Mihai Costea. Ei au fost eliberați prin prescripție.
Anunțul Înaltei Curți:
Deciziile de astăzi prin care Sebastian Vlădescu și Mircea Ionuț Costea au fost puși în libertate în urma constatării prescripției răspunderii penale sunt o consecință a aplicării Deciziei nr.50/2025 a Curții Constituționale, care reafirmă principiul conform căruia legea procesual penală trebuie să respecte dreptul la apărare, egalitatea de șanse și accesul efectiv la Justiție.
Darius Vâlcov, Sebastian Vlădescu și cumnatul lui Geoană, eliberați. Au de plătit 8.000.000 euro
În același timp, decide clar că modificările procedurale nu compromit responsabilitatea civilă sau măsurile patrimoniale existente.
Instanțele sunt obligate să aplice legea și Constituția, chiar și atunci când efectele pot fi percepute ca nepopulare.
Este important de subliniat că decizia CCR afectează doar aspectul penal al cauzelor vizate, obligațiile civile și măsurile de confiscare dispuse rămânând valabile, astfel încât interesul public în repararea prejudiciilor este asigurat.
Astfel, în cauzele menționate s-a dispus, după cum urmează:
1. În dosarul nr. 1946/1/2023* - inculpații Sebastian Vlădescu și Mircea Ionuț Costea rămân să plătească:
a) sumele de 3.990.248,60 lei și de 65.000 Euro, prejudiciu reținut în sarcina lui Sebastian Vlădescu, și confiscarea specială a sumei de 2.177.000 euro de la același inculpat;
b) sumele de 3.121.328,41 lei și de 1.919.900 Euro, prejudiciu reținut în sarcina lui Mircea Ionuț Costea;
Totodată, au fost menținute măsurile asiguratorii instituite până la concurența sumelor confiscate, rezultând că masurile civile dispuse totalizează 7.111.577,01 RON și 4.161.9000 Euro.
2. În dosarul nr. 1783/1/2023* - inculpatul Darius Vâlcov rămâne să plătească suma de 6.200.000 lei, reprezentând prejudiciu reținut în sarcina sa. Au fost menținute măsurile asiguratorii instituite în vederea recuperării prejudiciului.
Vâlcov, 6 ani de închisoare
Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat definitiv, în 2023, de un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă.
Este vorba de Dosarul Tablourilor, numit astfel după ce procurorii au găsit peste 100 de opere de artă achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele dintre ele fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru.
Citește și: Darius Vâlcov, 6 ani de pușcărie. Și-a însușit tablouri. A fost omul de încredere al lui Dragnea
Vlădescu, condamnat în 2023
Fostul ministru PNL al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, a fost condamnat definitiv la 7 ani și 4 luni de pușcărie pentru luare de mită în dosarul reabilitării căii ferate București - Constanța.
În acelaşi dosar, Mircea Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost condamnat la 6 ani de închisoare.
Citește și: Fostul ministru PNL al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, 7 ani și 4 luni de pușcărie pentru mită