Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul lui Cristian Rizea, la deciziile luate anterior de instanțe, hotărârea fiind irevocabilă.
Cristian Rizea, extrădat
Rizea a fost acum predat autorităţilor române şi urmează să fie închis într-un penitenciar din România, pentru executarea pedepsei din cauza căreia a fugit din România, conform Ziarul de Gardă.
Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost condamnat definitiv, în 2019, la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.
Înainte să fie încarcerat, el a fugit în Republica Moldova.
Citeşte şi: Anamaria Prodan, la braț cu urmăritul general Cristian Rizea la Chișinău. Obișnuită cu interlopii
Când i-a retras cetățenia lui Cristian Rizea, Dodon susținea că nu el i-ar fi acordat cetățenia moldovenească fostului deputat PSD, că i-o va retrage și-l va extrăda în România.
În aceeași zi, Poliția a anunțat că Rizea a fost reținut și audiat la Chișinău, iar în 4 noiembrie ministerul român al Justiției anunța că a trimis o cerere autorităților din Republica Moldova, pentru extrădarea fostului deputat Cristian Rizea.
Citeşte şi: Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat pentru corupție, a pierdut cetățenia Rep. Moldova
Pe 6 noiembrie 2020, Judecătoria Chișinău a emis mandat de arestare pe numele fostului deputat PSD Cristian Rizea.
În februarie 2021, Cristian Rizea a fost eliberat pe motiv că a expirat termenul maxim de zile până la care o persoană poate fi reținută în Republica Moldova până să fie extradată.