Pronunţarea Secţiei pentru judecători în materie disciplinară în cele două acţiuni care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi a fost până acum amânată de mai multe ori. Dosarul în care este vizată doar Kovesi este programat la ora 10.00, în timp ce acţiunea în care este cercetat şi Marius Iacob este programată la ora 11.30.
Cercetarea care îi vizează pe cei doi procurori a fost declanşată în urma înregistrărilor dintr-o şedinţă a DNA apărute în spaţiul public. În acest caz, pronunţarea a fost deja amânată de cinci ori, dar între timp Marius Iacob a demisionat din funcţia de adjunct al şefului DNA.
Lui Kovesi i se impută, între altele, manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu. În opinia, IJ, ea se face vinovată de săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de:
- art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, respectiv „manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” constând în aceea că, în cadrul unei şedinţe de lucru, a avut manifestări de natura a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a magistraţilor procurori, precum şi prestigiului justiţiei, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în spaţiul media la data de 18.06.2017.
- art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, respectiv „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii” constând în aceea că prin intermediul unei corespondenţe electronice (email) a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte si expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv „laşi”, „bârfitori”, „infractori”, făcând cunoscut acestora faptul că „există deja un cerc de suspecţi” ,cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat.
Inspecţia Judiciară a anunţat, în 14 septembrie 2018, că a demarat acţiunea disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, care, în calitate de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a inserat într-un comunicat date confidenţiale dintr-o anchetă derulată de către procurorii din subordine. Ea este acuzată de ”nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei”.
Comunicatul invocat de Inspecţia Judiciară, emis în 12 februarie 2018, se referea la înregistrările audio difuzate de Vlad Cosma şi conţinea discuţii între persoane din anturajul lui Mircea Cosma şi un ofiţer de poliţie şi un procuror de la DNA Ploieşti pe tema apariţiei la televiziune a unor discuţiii din timpul anchetelor.
Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, la data faptei procuror-şef al DNA, pentru ”nerespectarea (…) confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei”.
”Inspectorii judiciari au reţinut că procurorul a inserat în comunicatul de presă nr. 126/VIII/3/2018 pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, despre care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei şi care constituiau probe într-un dosar înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie”, anunţa IJ.
Până acum, Secţia pentru procurori a CSM a respins două acţiuni disciplinare împotriva lui Kovesi