miercuri 25 martie
EUR 5.0952 USD 4.3913
Abonează-te
Newsweek România

Preșul cu care Adrian Kreiner ar fi fost sufocat nu a fost depus ca probă, susține avocatul apărării

Data publicării: 25.03.2026 • 21:47 Data actualizării: 25.03.2026 • 21:48
epatrierea lui Laurenţiu Ghiţă, unul dintre suspecţii în czul uciderii lui Adrian Kreiner - Foto: INQUAM PHOTOS/Ovidiu Micsik
epatrierea lui Laurenţiu Ghiţă, unul dintre suspecţii în czul uciderii lui Adrian Kreiner - Foto: INQUAM PHOTOS/Ovidiu Micsik

Preșul cu care afaceristul sibian Adrian Kreiner ar fi fost sufocat nu ar fi fost depus ca probă, susține avocatul apărării, Radu Florian.

Apărarea celor doi inculpați condamnați, la instanța de fond, la închisoare pe viață în dosarul Kreiner, a susținut la termenul de la Curtea de Apel Alba, că lipsește și nu a fost depus ca probă preșul despre care, în primele ordonanțe ale procurorilor, s-a arătat că victima ar fi putut fi sufocată cu acesta.

'Eu vreau să arăt că putea fi și altcineva care a săvârșit fapta', a declarat presei, la ieșirea din sala de judecată, avocatul Radu Florian, care îi apără pe cei doi acuzați de crimă, Minae Marian-Cristian și Ghiță Laurențiu.

Preșul cu care Adrian Kreiner ar fi fost sufocat nu a fost depus ca probă

Avocatul a spus că atât în ordonanța de cercetare la fața locului, în noaptea în care s-a produs fapta, cât și în cea dată, în 12 noiembrie 2023, tot de primul procuror care a cercetat și apoi, ulterior, în cea din 15 noiembrie 2023, făcută de procurorul care a întocmit rechizitoriul, 'în toate se spune în preambul că inculpații au intrat peste victimă în casă, au exercitat violență și au sufocat-o, probabil cu un preș'.

Potrivit avocatului Radu Florian, acel preș 'era obligatoriu a fi ținut ca probă', dar acest lucru nu s-ar fi întâmplat, conform Agerpres.

'Probabil că și acesta este unul dintre motivele pentru care se insistă așa de mult pe o condamnare dată pe niște expertize medicale, unde, în loc să ne spună ceva cu certitudine, ne spune 'cel mai probabil s-a întâmplat așa' și acele expertize medico-legale.

Citeşte şi: Cazul asasinării afaceristului sibian Adrian Kreiner: Al treilea suspect, depistat în Indonezia

Care inclusiv au contradicții între ele cu privire la cum se putea provoca moartea victimei, dar se încearcă a se opri aici tot, repet, pentru ceea ce pare a fi o greșeală (faptul că preșul nu a fost depus ca probă de anchetatori - n.r.)', a declarat avocatul.

El a adăugat că este convins că preșul respectiv s-a pierdut, 'din greșeală sau cu intenție'. Avocatul a mai solicitat instanței, la termenul de miercuri, referatul de arestare preventivă al fostei partenere a lui Adrian Kreiner, Adriana Viliginschi.

Aceasta e acuzată de procurori de complicitate la omor calificat, în cazul crimei din iunie 2024, când o femeie de afaceri din Sibiu a fost ucisă de fiica sa, cu ajutorul unei asistente medicale, pentru a pune mâna pe averea de peste un milion de euro a acesteia.

Citeşte şi: Asasinarea omului de afaceri Adrian Kreiner: Al doilea român urmărit internațional, adus în țară

Potrivit procurorilor, Adriana Viliginschi ar fi sfătuit autoarea, printre altele, cu privire la combinația de sedative care ar induce victimei o stare comatoasă, ușurând asfixierea sa ulterioară.

Avocatul Radu Florian a subliniat că în ambele dosare este vorba despre o victimă sufocată. El a adăugat că hipoxia în cazul decesului lui Adrian Kreiner putea să apară după patru minute de lipsă de oxigen.

'Adriana Viliginschi a stat mai mult de patru minute (lângă Adrian Kreiner, după părăsirea imobilului de către cei trei inculpați - n.r.). A avut un comportament total neexplicabil (...)

Îndoieli ale apărării inculpaţilor

Ea a invocat o stare de stres, de șoc, însă raportat la cea de-a doua faptă care a apărut, eu am îndoieli', a mai spus avocatul, făcând referire la perioada scursă între momentul în care cei trei bărbați au părăsit vila omului de afaceri și momentul în care polițiștii sibieni au ajuns la victimă.

Potrivit celor prezentate de procuror în fața Tribunalului Sibiu, când a fost admisă propunerea de arestare a celor trei inculpați, a rezultat că în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2023, persoane necunoscute au pătruns prin efracție în curtea imobilului și ulterior în interiorul casei unde se afla omul de afaceri, împreună cu fiica sa și partenera sa.

Kreiner a fost descoperit inconştient

'Asupra persoanei vătămate, care se afla la parterul locuinței, au fost exercitate multiple acte de violență la nivelul capului, trunchiului, precum și membrelor.

După care a fost legată cu mâinile la spate și posibil sufocată cu un covor, persoana vătămată fiind descoperită de organele de poliție la ora 03:04 în stare de inconștiență, cu pulsul foarte scăzut.

A fost necesară efectuarea manevrelor de resuscitare care au fost începute de către organele de poliție și continuate de către echipajul medical', se arată într-un document al CA Alba Iulia.

Mai multe articole din secțiunea Justiție
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră