Pavel Abraham, membru în comisia care va selecta judecătorul la CEDO din partea Moldovei

DE Alexandru Pop | Actualizat: 16.01.2021 - 21:51
Pavel Abraham/FOTO: A3
Pavel Abraham/FOTO: A3

Informația a fost făcută publică de către Ministerul Justiției din Republica Moldova, care a prezentat public și "CV-ul Dlui Pavel Abraham, care reflectă informația privind activitatea profesională, experiența și reputația".

SHARE

Potrivit MJ din Moldova, Abraham se află pe "Lista nominală a Comisiei pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului" iar "prima ședință a Comisiei va avea loc la data de 22 ianuarie 2021, ora 15:00, în cadrul căreia va fi examinată eligibilitatea dosarelor depuse de către candidați și admiterea acestora pentru următoarea etapă - interviu".

Fostul milițian crescut și educat în regimul Ceaușescu, chestorul de poliție Pavel Abraham, este invitat des în calitate de „avocat“ în emisiunea Sinteza Zilei.

Vârful său de carieră a fost în 1997, când a fost numit șef al Inspectoratului General al Poliției Române, dar după șase luni a fost destituit de către ministrul de Interne Gavril Dejeu.

În ianuarie 2017, când zeci de mii de persoane manifestau în fața Palatului Victoria împotriva OUG 13/2017, Abraham a sugerat că aceștia ar trebui împușcați: „În câmpul democratic, dacă situația o impune, pentru a evita anumite violențe de proporții, se poate folosi și armament adevărat. Se somează de mai multe ori. Intrăm într-o grilă de tratare a unei manifestații până la capăt“.

În prezent, fostul general de poliție este avocat, printre clienții săi figurând familia lui "Bercea Mondial".

Potrivit presei, Abraham a fost cercetat pentru o mită de 500.000 de euro, dar a scăpat: „Prin 1997, ca șef al poliției a fost acuzat de fostul ministru Gavril Dejeu că l-a protejat pe Fane Căpățână, prin ’98-’99, chestorul Manoloiu și secundul său Abraham erau suspectați că ar fi primit mită de 500.000 dolari“. Acuzațiile nu au fost aduse niciodată în fața instanței.

Sorin Ioniță, un obișnuit al vieții publice din Moldova, susține că "Maia Sandu vrea să-l scoată (pe Abraham din respectiva comisie - n.r.), dar se opune cu ghearele şi dinţii partidul socialist pro-Kremlin, în special ministrul Justiţiei Fadei Nagacevski, aflat în dragoste mare cu Abraham al nostru."

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te