O femeie din Iași cere instanței să o declare bărbat

DE Newsweek România | Actualizat: 20.12.2021 - 17:27
O femeie din Iași cere instanței să o declare bărbat. Cum ați judeca?
O femeie din Iași cere instanței să o declare bărbat. Cum ați judeca?

Un proces ieşit din comun are loc la Iaşi. O tânără, absolventă de universitate, s-a adresat instanţei pe motiv că s-a născut într-un corp greşit.

SHARE

Practic, chiar dacă ea este trecută în actele oficiale ca femeie, tânăra gândeşte şi trăieşte ca un bărbat. Ea a solicitat astfel să îi fie schimbat sexul, oficial, şi să devină persoană masculină şi în faţa oamenilor, nu numai în forul interior.

Vom folosi un nume oarecare, pentru a proteja identitatea tinerei. De altfel, chiar ea a cerut instanţei din Iaşi să îi fie protejată identitatea.

„Este primul caz de acest tip în cadrul instanţelor ieşene, şi printre puţinele cazuri la nivel naţional. Este important ca cei aflaţi în astfel de situaţii să îşi cunoască drepturile şi să le şi fructifice pe calea justiţiei”, a spus avocata Gianina Vera Poroşnicu, cea care o va reprezenta pe Dani în faţa judecătorilor.

Continuarea în Ziarul de Iași.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te