Michael Roth: „Există riscuri atunci când state individuale decid să se îndepărteze de valorile UE”

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 25.07.2018 - 14:58
Foto Gulliver/Getty Images

Ministrul german pentru Afaceri Europene, Michael Roth, a declarat, într-un interviu pentru G4media, că „preocuparea” față de unele propuneri legislative legate de justiție a fost unul dintre cele mai importante motive pentru vizita sa în România de săptămâna trecută.

SHARE

Michael Roth a declarat că deși „majoritatea experţilor sunt de acord că este imperios necesară o reformă fundamentală a justiţiei”, există ”multe voci critice care se tem că părţi ale acestei propuneri legislative sunt susceptibile să protejeze politicieni activi de urmărirea penală, în pofida abaterilor dovedite”.
Întrebat care este poziția sa legată de statul de drept și independența justiției din România, ministrul german pentru Afaceri Europene a declarat că „în Germania urmărim cu mare îngrijorare cât de mult disensiunile privind direcţia corectă împiedică dezvoltarea României. Împărtăşim critica noastră atât cu alte state membre, cât şi cu Comisia Europeană şi Comisia de la Veneţia în ultimul său raport. (...) Avem nevoie de o Românie puternică, cu un puternic angajament față de o justiţie independentă, o Românie care va combate şi în continuare ferm corupţia.”
Roth a spus că există riscuri pentru dacă autoritățile române nu respectă recomandările Comisiei Europene și Comisiei de la Veneția.
„Uniunea Europeană nu este doar o alianţă lejeră a unor state cu interese similare, ci este, înainte de toate, o uniune bazată pe valori, cu principii ferme. Printre acestea enumerăm respectarea şi protejarea demnităţii umane şi facilitarea egalităţii precum şi principiul statului de drept, care este menţinut de o justiţie independentă. Cu toţii ni le-am asumat ferm, la nivel european, ţări mari şi mici, Luxemburg şi Portugalia ca şi Germania, Franţa, Spania şi România. Desigur că există riscuri atunci când state individuale decid să se îndepărteze de aceste valori, fiindcă apărarea acestei comunităţi de valori în beneficiul tuturor trebuie să fie în interesul întregii Uniuni”, a adăugat acesta, potrivit G4Media.
Michael Roth este ministru de stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului Federal german de Externe, precum și unul dintre liderii partidului de stânga, SPD.
Roth s-a întâlnit în România săptămâna trecută cu Liviu Dragnea și cu șefii parchetelor (Parchetul General, DNA și DIICOT).


Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te