La rândul lor, noii judecători numiți de Parlament, Cristian Deliorga (Senat) și Gherogeh Stan (Camera Deputaților), vor depune jurământul pe 18 iunie, ei urmând să-i înlocuiască pe Ștefan Minea și Maya Teodoriu.
Simina Tănăsescu îl înlocuiește pe Petre Lăzăroiu, din cauza căruia a fost nevoită să demisioneze de la Cotroceni
Mandatul lui Lăzăroiu, unul dintre cele mai lungi din istoria CCR expiră duminică, pe 9 iunie, dar ultima ședință de judecată la care a luat parte a avut loc joi.
Petre Lăzăroiu a fost numit judecător constituțional în septembrie 2008 de către președintele de atunci al României, Traian Băsescu, pentru un rest de mandat lăsat liber de Petre Ninosu. În 2010, Lăzăroiu a fost reînvestit în funcție pentru un mandat complet de 9 ani.
O controversă în jurul duratei mandatului lui Petre Lăzăroiu a apărut anul trecut, după ce chiar Curtea Constituțională a decis că judecătorii nu pot adăuga un mandat întreg la un rest de mandat și că limita maximă este de 9 ani, așa cum prevede legea fundamentală.
Curtea a decis însă că decizia privind durata mandatului unui judecător se aplică doar pentru viitor, iar Petre Lăzăroiu va rămâne în funcție până pe 9 iunie 2019.
Simina Tănăsescu a demisionat din Administrația Prezidențială la 20 iunie 2018, arătând într-un comunicat că ”este inadmisibil ca la nivelul opiniei publice să planeze orice suspiciune că ar fi fost posibilă o încercare de imixtiune în activitatea Curții Constituționale, pentru a nu prejudicia instituția Președintelui României”.
Pe 6 mai, Simina Tănăsescu a fost desemnată de președintele Klaus Iohannis judecător la Curtea Constituțională.
Deliorga și Stan au fost numiți judecători constituționali pe 7 mai din partea Senatului și a Camerei Deputaților, la propunerea PSD și cu voturile ALDE și ale altor 30 de deputați de la celelalte partide.
La finalul lunii ianuarie, Gheorghe Stan, la acel moment adjunctul lui Lucian Netejosru la Inspecția Judiciară, a fost validat de plenul CSM la şefia Secţiei speciale pentru investigarea magistraților. El a devenit cunoscut după ce Inspecţia judiciară (IJ) a început hărţuirea procurorilor care au instrumentat dosare precum Laura Codruţa Kovesi, Marius Iacob, George Popovici, Paul Dumitriu, Marius Bulancea şi alţi şefi din DNA. Recent, IJ i-a trimis în judecată disciplinară şi pe procurorii militari care instrumentează dosarul 10 August.