luni 15 iunie
EUR 5.2353 USD 4.5194
Abonează-te
Newsweek România

În România, se fura petrol cu autocisterna. 24 de persoane reținute, 22 de vehicule confiscate

Data publicării: 15.06.2026 • 11:40
Autocisternă produse petroliere - Foto: magnific.com (Imagine cu rol ilustrativ)
Autocisternă produse petroliere - Foto: magnific.com (Imagine cu rol ilustrativ)

Incredibil, dar adevărat. În România, se fura petrol cu autocisterna. În urma a 62 de percheziții organizate în mai multe județe, în cadrul operațiunii Jupiter, 24 de persoane au fost reținute și 22 de vehicule confiscate.

Un număr de 24 de persoane au fost reținute, iar o cantitate de trei tone de petrol, 22 de autocisterne și sume importante de bani au fost confiscate de polițiștii dâmbovițeni în urma a 62 de percheziții organizate în mai multe județe, în cadrul operațiunii Jupiter, ce a vizat infracțiuni cu produse petroliere.

Citește și: „Sămsărie” cu mașini fictive, la Arad. 83 de persoane au fost înșelate cu 9.000.000 lei şi 347.000 €

În România, se fura petrol cu autocisterna. 24 de persoane reținute, 22 de vehicule confiscate

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița au organizat, duminică, 62 de percheziții, în cadrul unei acțiuni coordonate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, într-un dosar care vizează furtul de produse petroliere.

''În urma celor 62 de percheziții efectuate la data de 14 iunie, de polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, față de 24 de persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani.

Cercetările efectuate au scos în evidență faptul că, în perioada martie 2025 - iunie 2026, persoanele în cauză, în calitate de șoferi ai unor autocisterne, ar fi sustras produs petrolier finit, în repetate rânduri, prin folosirea unor instalații artizanale'', a transmis IPJ Dâmbovița.

Citește și: Operațiunea JUPITER 5: 300 de dosare penale, 1.170 de percheziții domiciliare

La sfârșitul perchezițiilor care au avut loc în județele Dâmbovița, Prahova, Argeș, Ilfov, Ialomița, Tulcea, Vâlcea și în București, oamenii legii au confiscat sume de bani, 3.000 de litri de petrol și alte produse care vor fi utilizate ca mijloace de probă în anchetă.

''În urma perchezițiilor, au fost descoperite și indisponibilizate 30 de telefoane mobile, 30 de instalații artizanale pentru sustragerea carburantului, dar și 12 magneți, 6 telecomenzi și 7 dispozitive folosite pentru bruierea aparatului de măsurat.

Totodată, au fost indisponibilizate cantitatea de 3.000 de litri de produs petrolier finit, sumele de aproximativ 157.000 de lei și 17.700 de euro, precum și 22 de autocisterne'', informează sursa citată.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca pe parcursul zilei de luni persoanele vizate de anchetă să fie prezentate procurorului pentru stabilirea unei măsuri preventive. 

Mai multe articole din secțiunea Justiție
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră