Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe fostul manager al Spitalului Municipal Caracal, Radu Dumitru-Liviu, pentru acordarea nelegală de stimulente în pandemia de Covid-19.
Directorul financiar-contabil de la momentul respectiv este vizat şi el în dosar.
Cei doi ar fi transmis către CNAS date nereale în baza cărora unitatea medicală a obţinut fonduri europene. Din acestea, s-au acordat nejustificat stimulente către 136 de persoane, iar 19 persoane, îndreptăţite să primească bani, nu au primit.
Citește și: Preşedintele CJ Călăraşi, liderul PSD local Vasile Iliuţă, achitat într-un dosar de şantaj şi abuz
Fostul manager al Spitalului Caracal, trimis în judecată de DNA. A dat stimulente nejustificat
DNA a anunţat că procurorii Serviciului Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor:
- RADU DUMITRU-LIVIU, la data faptelor manager al Spitalului Municipal Caracal, judeţul Olt, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit
- abuz în serviciu
- fals intelectual, în formă continuată
- complicitate, sub forma participaţiei improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,
MITRAN MARIAN, la data faptelor director financiar-contabil în cadrul Spitalului Municipal Caracal, judeţul Olt, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit
- fals intelectual, în formă continuată
- complicitate, sub forma participaţiei improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Cum a dat stimulente nejustificat, din bani europeni, fostul manager al Spitalului Caracal
”În perioada decembrie 2020 – martie 2021, în contextul aprobării unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, inculpatul Radu Dumitru Liviu împreună cu inculpatul Mitran Marian ar fi întreprins mai multe demersuri pentru obţinerea în mod ilegal a unor fonduri europene, sub forma unor stimulent de risc, şi ulterior au dispus în mod abuziv de sumele respective”, a transmis DNA:
Potrivi procurorilor, în conformitate cu dispoziţiile legale, în vigoare în acea perioadă, putea beneficia de stimulentul de risc întreg personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul furnizorilor de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, cum a fost şi Spitalul Municipal Caracal, cu condiţia ca aceste persoane să fi activat în timpul stării de urgenţă şi să fi avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă persoanele respective au fost confirmate cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate.
”Concret, în contextul de mai sus, cei doi inculpaţi ar fi întocmit şi semnat mai multe documente în care ar fi fost inserate date care nu ar fi corespuns realităţii, pe care ulterior le-ar fi înaintat către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în vederea decontării. Aceste demersuri ar fi avut ca urmare obţinerea pe nedrept de către Spitalul Municipal Caracal a sumei de 740.000 lei din fonduri europene”, mai arată procurorii.
Potrivit acestora, ulterior, din suma obţinută în mod ilegal, inculpaţii Radu Dumitru Liviu şi Mitran Marian ar fi dispus în mod abuziv plata către 136 de persoane a unor stimulente de risc nedatorate, în valoare totală de 326.250 lei.
”În aceeaşi perioadă, cu încălcarea prevederilor legale, inculpatul Radu Dumitru Liviu nu ar fi dispus acordarea stimulentelor de risc (în valoare totală 45.000 lei) pentru un număr de 19 persoane îndreptăţite să intre în posesia lor”, au mai precizat procurorii.
Aceştia anunţă că au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.