luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Dosarul „Colectiv” a fost reunit, după ce fusese spart în două bucăți separate

Data publicării: 16.06.2021 • 19:13 Data actualizării: 16.06.2021 • 19:13
Dosarul „Colectiv” a fost reunit, după ce fusese spart în două bucăți separate/FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea
Dosarul „Colectiv” a fost reunit, după ce fusese spart în două bucăți separate/FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

La două zile după ce au hotărât ca dosarul "Colectiv" să fie împărţit în două iar ex-primarul Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, funcţionarii din primărie şi cei doi pompieri să fie judecaţi separat de patronii clubului, judecătorii Curții de Apel București s-au răzgândit.

Miercuri, ei au decis ca dosarele să fie reunite într-o singură cauză. Consecinţa: în loc ca dezbaterile finale să se încheie miercuri, aşa cum se stabilise iniţial, procesul a fost amânat pentru la toamnă.

Luni, instanţa ar fi trebuit să înceapă dezbaterile finale în dosarul Colectiv şi să se pronunţe pe o cerere ridicată din oficiu de către cei doi judecători ai completului, Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru o parte din inculpaţi, printre care şi Piedone.

Cei doi magistraţi au avut însă opinii diferite pe schimbarea încadrării, iar Adina Pretoria Dumitrache a propus ca dosarul să fie împărţit în două. Propunerea a dus la dezbateri aprinse între judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache, pe de o parte, şi procurorul DNA şi avocaţii victimelor, pe de altă parte, trecându-se chiar la ameninţări cu amenzi din partea magistratului, conform Agerpres.

Consecinţa este că, în loc ca dezbaterile finale să se încheie miercuri, aşa cum se stabilise iniţial, procesul a fost amânat pentru la toamnă.

Supravieţuitori ai incendiului din Colectiv şi rude ale victimelor au reclamat, într-o scrisoare deschisă, decizia instanţei de a discuta schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor, susţinând că aceasta ar duce la pedepse "mici şi nesemnificative, disproporţionate faţă de gravitatea faptelor comise şi a consecinţelor lor, lucru care ar arunca o umbră adâncă asupra întregului proces de justiţie din România".

Mai multe articole din secțiunea Justiție

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră