Cum arăta geanta cu 3,8 milioane $ cash presupus primită de Elena Udrea în cazul Hidroelectrica

DE Alexandru Pop | Actualizat: 09.08.2020 - 15:45
Elena Udrea/FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

După geanta ”maro” cu 900.000 de euro, presupus primită de Elena Udrea chiar în sediul Ministerului Dezvoltării, în cazul gala Bute, acum este vorba de o nouă geantă cu bani, în cazul Hidroelectrica.

SHARE

Potrivit informațiilor consultate de G4 Media din dosarul lui Radu Budeanu de la Tribunalul București, ar fi fost vorba de o ”geantă de voiaj de circa 1,2 metri pe 80 centimetri”, de această dată cu 3,8 milioane de dolari, primită chiar la sediul PDL, la începutul lui 2012, când lumea protesta în ger, în Piața Universității, împotriva regimului Băsescu.

Potrivit propriei mărturii din dosar, patronul CanCan, Radu Budeanu, a dus geanta cu ”dolari, euro și lei”, în total 3,8 milioane de dolari, la sediul PDL pentru Elena Udrea și i-a predat-o Anei Maria Topoliceanu, fostă șefă a Companiei Naționale de Investiții și o apropiată a fostului ministru al Dezvoltării și Turismului.

Banii ar fi fost de la magnatul Energiei, Bogdan Buzăianu, astfel încât Elena Udrea să îl ajute să își prelungească contractele avantajoase cu Hidroelectrica. Era perioada când Udrea și Băsescu ”se luptau” la televiziuni cu băieții deștepți din Energie.

Atât intermediarul lui Buzăianu, adică Radu Budeanu, cât și intermediarul Elenei Udrea, Ana Maria Topoliceanu, au recunoscut faptele în fața procurorilor DNA. Topoliceanu a fost exonerată complet, Budeanu a căzut la înțelegere cu procurorii pentru o pedeapsă de 2 ani cu suspendare și un termen de încercare de 4 ani.

”Lavinia Țicu (contabila lui Buzăianu – n.r.) mi-a dat o geantă. Am deschis geanta și am văzut că în interior se aflau bani, care erau așezați și legați în folie de plastic cu scotch. Pot spune că deasupra se vedeau euro. Nu am numărat banii și nici nu am discutat cu Lavinia Țicu despre cuantumul sumei care se afla în geantă. Precizez că era o geantă de voiaj de circa 1,2 metri pe 80 centimetri”, a mărturisit Budeanu.

„M-am trezit la partid cu o geantă cu bani de la Radu Budeanu. Sincer nu-mi amintesc la acest moment dacă mi-a predat el geanta cu bani sau a trimis-o prin altcineva. Acest moment s-a petrecut la începutul anului 2012. Nu am numărat o valiză de bani. Știu că în geantă se afla un bilețel, deasupra banilor, pe care erau menționate sumele în dolari, euro și lei. În total era vorba de 3.800.000 de dolari. Sumele în euro și în lei erau mai mici, echivalentul a câtorva sute de mii de dolari”, a declarat și Ana Maria Topoliceanu.

Renegocierea contractelor dintre Hidroelectrica și firmele băieților deștepți din Energie a fost impusă de FMI în contextul crizei economice de acum 10 ani.

Companiile lui Bogdan Buzăianu, Energy Holding, Buzzman SRL (devenită ulterior Alpiq Romindustry) și Ehol Distrubution SRL, chiar au reușit să își prelungească contractele. Energy Holding era beneficiara celui mai mare contract, cu o valoare a energiei tranzacționate de 1 miliard de dolari. Contractul a fost încheiat pe 14 ianuarie 2004, pe o perioadă de 10 ani, pe vremea când ministrul Economiei în Guvernul Adrian Năstase era chiar naşul lui Buzăianu, Dan Ioan Popescu, zis DIP.

Contractul dintre Energy Holding și Hidroelectrica ar fi fost nelegal și păgubos pentru compania de stat şi ar fi reprezentat mai mult de 1 la sută din PIB-ul României de la acea vreme – acuza procuroarea DIICOT, Adriana Cristescu, de la Serviciul de combatere de macro-criminalităţii economico-financiare.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te