„Cu majoritate - Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei Laura Codruţa Kovesi, procuror în cadrul DIICOT – BT Sibiu, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată”, se arată în soluţia Secţiei pentru procurori a CSM.
De asemenea, Consiliul Superior a Magistraturii a respins în unanimitate o excepţie invocată de fostul procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Inspecţia Judiciară a exercitat, în luna aprilie, o acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, referitor la refuzul de a se prezenta în faţa Comisiei speciale de anchetă a Parlamentului. Raportul Inspecţiei a fost transmis Secţiei pentru Procurori a CSM.
„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”) pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004. În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 03 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei”, a transmis Inspecţia Judiciară, la acea vreme, printr-un comunicat de presă.