În editorialul semnat de jurnalistul de politică externă Paolo Lepri se vorbește inclusiv despre sancționarea financiară a României de către Uniunea Europeană, „fără a pierde timp”, în cazul „nerespectării standardelor democrației”.
„În ajunul împlinirii celor 62 de ani, procurorul general al României, Augustin Lazăr, a aflat că ministrul Justiției, Tudorel Toader, intenționează să îl constrângă să demisioneze. Nu a fost, evident, o surpriză, având în vedere că guvernul a dus la revocarea, acum câteva luni, a șefei Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, eroina luptei intersectării politicii cu afacerile care încalcă legea, într-o țară în care sunt implicați în scandaluri și probleme legale zeci de miniști, parlamentari, funcționari publici și însuși liderul social-democrat Liviu Dragnea. Acesta ul cel mai puternic om de la București, condamnat la trei ani și șase luni de închisoare pentru abuz în serviciu (instigare la abuz în serviciu – n.r.) și fals (instigare la fals intelectual – n.r.)”.
„De ce acest jurist născut la Rădești, în Transilvania, laureat în Drept la Universitatea din Cluj-Napoca și specializat în afara țării a devenit inamicul numărul unu al puterii?”, se întreabă jurnalistul italian. Paolo Lepri spune că „răspunsul e simplu. Procurorul General a criticat toate tentativele de a pune justiția sub tutela politică și a demarat o anchetă cu privire la responsabilii violențelor care au provocat rănirea a 450 de persone în timpul unei manifestații anticorupție, desfășurate în luna august (protestul Diasporei, din 10 august, din Piața Vitoriei – n.r.”).
În articolul de opinie menționat se mai arată că cererea de revocare venită din partea ministrului Tudorel Toader pentru procurorul general Augustin Lazăr a fost catalogată de președintele Klaus Iohannis drept „total nepotrivită, destinată să provoace neîncrdere și preocupare în rândul partenerilor europeni”.
„Trebuie spus că, în aceste luni, Europa nu a rămas tăcută (la situația din România – n.r.) și s-a exprimat de mai multe ori pentru a apăra regulile statului de drept. Dar opțiunile UE sunt limitate, așa cum observa recent Financial Times, pentru că ipoteza activării Articolului 7 (care prevede și ridicarea dreptului de vot în structurile UE, pentru un stat membru), cu exemplul a ce se întâmplă în Ungaria și Polonia, este împiedicat de jocul de echipă de care chiar aceste trei țări sunt decise să profite. În plus, România va deține, din ianuarie, președinția UE. Dar există și alte mijloace de presiune la care ar putea apela UE. E nevoie ca finanțările europene să fie condiționate de respectarea standardelor democrației. Fără a pierde timp”.
___________________________
Traducerea: Camelia Nemeș
Citește și:
Iohannis, prima reacție pe cazul Lazăr: cererea ministrului Justiției este complet neadecvată
Distrugerea ultimului mohican din justiţie şi demolarea României
Peste 1.000 de magistraţi îl susțin pe Augustin Lazăr