ALEGERI Judecători controversați vor să prindă un loc în viitorul CSM. Ce „pete” au la dosar






Judecători controversați vor să prindă un loc în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în urma alegerilor care se vor finaliza pe 22 iunie a.c. Newsweek România a făcut un inventar al magistraților cu probleme la dosar.
CSM este compus din 10 judecători și 3 procurori, 3 membri de drept (ministrul Justiției, Procurorul General și președintele ÎCCJ) și doi reprezentanți ai societății civile, votați de Senat. Mandatul membrilor aleși este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii.
Alegerea noilor membri a început în urmă cu două luni, cu etapa locală, pe Curți de Apel. În prezent se desfășoară campania internă pentru alegerile la nivel național. Scrutinul propriu-zis va avea loc pe data de 22 iunie.
Principala miză a alegrilor pentru viitorul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM) este scoaterea acestui organism de sub influența magistraților care se opun reformei în Justiție, grupare condusă de Lia Savonea.
Citește și: ALEGERI Viitorul CSM încearcă să scape de influența nefastă a magistraților anti-reformă
În cursă s-au înscris personaje controversate. Este cazul judecătorului Daniel Grădinaru (foto). Lia Savonea, fosta președintă Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) vrea să-și mențină controlul asupra acestei instituții prin încercarea de a-l desemna succesor la șefia CSM pe Daniel Grădinaru, șeful secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Pe cei doi îi leagă unul dintre cele mai scandaloase dosare de fraudă din ultimele trei deceni: cazul FNI- Sorin Ovidiu Vîntu. Lia Savonea este acum simplu membru al secției de judecători a CSM. A fost președinta secției în perioada 2018-2019, dar încă controlează majoritatea din acest for.
Citește și: Judecătorii care au tergiversat dosarul FNI-Sorin Ovidiu Vântu își pregătesc rocada la șefia CSM
Judecătoarea Gabriela Bogasiu (foto), vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție și candidat în alegerile pentru CSM, a fost acuzată de Camelia Bogdan de „spălare de bani” prin folosirea de bunuri „dobândite prin săvârșirea de către soț a unor activități infracționale”. Ea a judecat unul din dosarele în care Camelia Bogdan a fost exclusă din magistratură. De asemenea, Bogasiu a fost acuzată că „are dosare penale mușamalizate de autorități.”
O apropiată de Lia Savonea este judecătoarea Denisa Stânișor (foto), promovată de la Curtea de Apel București la șefia Secției contencios-administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).
O altă candidatură controversată la CSM este ce a judecătoarei Andreea Ciucă foto), președintele Asociației Magistraților din România (AMR). Asociația este considerată una dintre cele mai toxice pentru justiția din România, profund anti-DNA și anti-reformă.
Judecătoarea Elena Raluca Costache este, de asemenea, un om de încredere al Liei Savonea. Ea a obținut cu greu, în două tururi, candidatura din partea Curții de Apel București (CAB), după un efort major de mobilizare. „Împreună cu judecătorul Mihai Valentin, judecătoarea Elena Raluca Costache, a restituit la DNA dosarul de înșelăciune al lui Marian Goleac, fostul director de la Amenajarea Domeniului Public din Sectorul 4. Goleac a fost un om-cheie în primăria Sectorului 4, condusă de edilul PSD Daniel Băluță. Potrivit unor surse judiciare, instanța a dispus restituirea în baza deciziei CCR nr. 231 din 6 aprilie 2021 potrivit căreia un procuror DNA nu mai poate să continue ancheta în dosarele disjunse”, a scris G4 Media.
De asemenea, împreună cu judecatorul Valentin Mihai, a dispus achitarea fostului primar din Jilava Adrian Mladin, după ce inițial acesta fusese condamnat la fond, la 8 ani închisoare cu executare de Tribunalul București, într-un dosar instrumentat de DNA.
De-a lungul timpului, judecătoarea Adina Lupea (foto), de la Curtea de Apel Cluj, s-a remarcat drept un magistrat cu un discurs vehement anti-DNA și anti-pandemie, și a atras atenție printr-o serie de afirmații controversate, scrie Presshub.ro.
În decembrie 2017, judecătoarea a ironizat protestul procurorilor și a judecătorilor care au ieșit pe treptele Curții de Apel Cluj după modificarea legilor justiției de către PSD.
În august 2018, i-a apărat pe jandarmii care au intervenit în forță în Piața Victoriei împotriva demonstranților. „Nu vă mai obosiţi să mă convingeți. Susțin tot ce a făcut aseară Jandarmeria. A fost absolut justificat răspunsul lor”.
Ea s-a lansat într-o critică virulentă față de măsurile anti-Covid ale guvernului și a lăudat modul de abordare a pandemiei de către Rusia și China.
„Distrugeți o țară, în timp ce evaluați spitalizarea unui bolnav de covid la câteva mii de euro. Cât credeți că o să o mai duceți așa? Ați îngropat o țară. Nu-i bai, toata Europa arată la fel, că suntem cetățeni europeni. De ce nu a fost îngropată Rusia din cauza de Covid? De ce oamenii se plimbă liberi și fără măști în China?”, a scris judecătoarea pe Facebook.
Ea a anunțat că, în sala ei de judecată, nu va accepta măști de protecție.