Ancorat în comunism. Cine a fost cu adevărat Ion Iliescu?
Cele mai importante momente din activitatea lui Ion Iliescu
Cariera lui Ion Iliescu a început cu mult înainte de prăbușirea regimului Ceaușescu. A intrat de tânăr în organizațiile comuniste, a studiat în Uniunea Sovietică și a ocupat funcții importante în aparatul Partidului Comunist Român.
De la Oltenița la Institutul Energetic din Moscova
3 martie 1930 – Ion Iliescu se naște la Oltenița, localitate aflată atunci în județul Ilfov și inclusă în prezent în județul Călărași.
1944 – Intră în Uniunea Tineretului Comunist, organizația de tineret a Partidului Comunist.
1948 – Se numără printre fondatorii Uniunii Asociațiilor Elevilor din România.
1949 – Absolvă Liceul „Spiru Haret” din București. Urmează cursuri la Institutul Politehnic din București, apoi este trimis la studii în Uniunea Sovietică.
1950–1954 – Studiază la Institutul Energetic din Moscova. În timpul șederii în URSS este secretar al Asociației Studenților Români.
1951 – Se căsătorește cu Elena „Nina” Șerbănescu, pe care o cunoscuse în perioada liceului.
1953 – Devine membru al Partidului Muncitoresc Român, formațiune care va reveni în 1965 la denumirea de Partidul Comunist Român.
1955 – Începe să lucreze ca inginer proiectant la Institutul de Studii și Proiectări Energetice din București.
Ascensiunea lui Ion Iliescu în aparatul comunist
1956–1960 – Este secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitor, organizație redenumită ulterior Uniunea Tineretului Comunist.
1957–1985 – Este deputat în Marea Adunare Națională, parlamentul formal al Republicii Socialiste România.
1960–1962 – Ocupă funcția de adjunct al șefului Secției de Propagandă și Agitație din Comitetul Central al partidului.
1962–1965 – Conduce Secția Învățământ și Sănătate din Direcția de Propagandă și Cultură a Comitetului Central.
1965 – Este ales membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Va rămâne în acest organism până în 1984. În același an conduce pentru o perioadă Secția de Propagandă și Agitație.
1967–1971 – Este ministru pentru problemele tineretului și prim-secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist.
1969–1974 – Este membru supleant al Comitetului Executiv al Comitetului Central al PCR, nu simplu membru supleant al Comitetului Central.
1971 – Devine pentru aproximativ șase luni secretar al Comitetului Central al PCR. După deteriorarea relației cu Nicolae Ceaușescu este îndepărtat din centrul puterii.
Ce funcții a primit după ce a fost marginalizat de Ceaușescu?
1971–1974 – Este trimis la Timișoara, unde ocupă funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș și activează în conducerea județeană de partid.
1974–1979 – Devine prim-secretar al Comitetului Județean PCR Iași și președinte al Consiliului Popular Județean Iași. În această perioadă continuă să facă parte din conducerea centrală a PCR.
1979–1984 – Conduce Consiliul Național al Apelor. Nu a fost vicepreședinte al instituției în 1981 și nici nu a condus-o până în 1989, așa cum apare în unele biografii.
1984 – Este înlăturat de la conducerea Consiliului Național al Apelor și numit director al Editurii Tehnice din București. La Congresul al XIII-lea al PCR, desfășurat în noiembrie 1984, nu mai este reales în Comitetul Central.
1984–22 decembrie 1989 – Rămâne director al Editurii Tehnice, o funcție fără influență politică majoră.
Ion Iliescu revine la putere în decembrie 1989
22 decembrie 1989 – După fuga lui Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu apare la Televiziunea Română și anunță formarea Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN), organismul provizoriu care preia conducerea statului.
27 decembrie 1989 – Este desemnat oficial președinte al CFSN.
28 ianuarie și 18 februarie 1990 – Au loc primele două mineriade. Muncitori și mineri sunt aduși la București în contextul confruntărilor dintre noua putere și partidele istorice.
9 februarie 1990 – Este constituit Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), care înlocuiește CFSN ca structură provizorie de conducere. Ion Iliescu devine președintele CPUN.
20 mai 1990 – Câștigă alegerile prezidențiale cu 85,07% din voturile valabil exprimate. Scrutinul a avut loc la 20 mai, nu la 20 iunie.
20 iunie 1990 – Depune jurământul și este instalat oficial în funcția de președinte al României pentru perioada Adunării Constituante.
Mineriada din iunie 1990 și acuzațiile împotriva lui Iliescu
13–15 iunie 1990 – Autoritățile intervin pentru evacuarea manifestanților rămași în Piața Universității. După confruntările din 13 iunie, Ion Iliescu lansează un apel pentru apărarea instituțiilor statului. Mii de mineri sosesc în București, unde atacă manifestanți, sedii ale partidelor de opoziție și redacții.
Ion Iliescu le mulțumește public minerilor pentru intervenție. Peste trei decenii mai târziu, procurorii îl vor acuza de infracțiuni contra umanității în Dosarul Mineriadei.
21–24 septembrie 1991 – O nouă Mineriadă provoacă o criză politică majoră. Premierul Petre Roman demisionează, iar la conducerea Guvernului ajunge Theodor Stolojan.
21 noiembrie 1991 – Adunarea Constituantă adoptă noua Constituție a României.
8 decembrie 1991 – Constituția este aprobată prin referendum național și intră în vigoare.
Al doilea mandat, câștigat în 1992
29 martie 1992 – Gruparea condusă de Ion Iliescu se desprinde de Frontul Salvării Naționale.
Aprilie 1992 – Susținătorii săi formează Frontul Democrat al Salvării Naționale, transformat ulterior în Partidul Democrației Sociale din România.
27 septembrie 1992 – Ion Iliescu se clasează pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale, fără să obțină majoritatea necesară.
11 octombrie 1992 – Câștigă turul al doilea în fața lui Emil Constantinescu, cu aproximativ 61,4% din voturi.
30 octombrie 1992 – Depune jurământul pentru primul mandat prezidențial exercitat în baza Constituției din 1991.
1993 – România devine membră a Consiliului Europei și semnează Acordul european de asociere cu Comunitățile Europene.
26 ianuarie 1994 – România devine prima țară care aderă la Parteneriatul pentru Pace lansat de NATO. Participarea la acest program nu a însemnat aderarea la Alianța Nord-Atlantică, realizată zece ani mai târziu.
21 iunie 1995 – La Snagov este semnată declarația politică prin care principalele partide parlamentare susțin strategia de aderare a României la Uniunea Europeană.
22 iunie 1995 – România depune oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană.
17 noiembrie 1996 – Ion Iliescu pierde turul al doilea al alegerilor prezidențiale în fața lui Emil Constantinescu.
Revenirea la Cotroceni și aderarea României la NATO
1996–2000 – Ion Iliescu este senator de București și lider al grupului parlamentar al Partidului Democrației Sociale din România.
26 noiembrie 2000 – Se clasează pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale.
10 decembrie 2000 – Câștigă turul al doilea în fața lui Corneliu Vadim Tudor, cu 66,83% din voturile valabil exprimate.
20 decembrie 2000 – Depune jurământul pentru un nou mandat de președinte al României.
21 noiembrie 2002 – La Summitul NATO de la Praga, România primește invitația oficială de aderare la Alianța Nord-Atlantică.
29 martie 2004 – România devine oficial membră NATO, alături de alte șase state. Lista statelor membre și etapele extinderii sunt prezentate de NATO.
Decembrie 2004 – România încheie negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Intrarea efectivă în UE va avea loc la 1 ianuarie 2007, după încheierea mandatului lui Ion Iliescu.
20 decembrie 2004 – Mandatul prezidențial al lui Ion Iliescu se încheie, iar Traian Băsescu preia funcția de șef al statului.
Ultimii ani în politică și dosarele rămase fără verdict
2004–2008 – Ion Iliescu revine în Parlament ca senator. La alegerile din 2008 decide să nu mai candideze.
21 aprilie 2005 – Pierde conducerea Partidului Social Democrat în fața lui Mircea Geoană.
10 decembrie 2006 – Este ales președinte de onoare al PSD.
Aprilie 2019 – Este trimis în judecată în Dosarul Revoluției, sub acuzația de infracțiuni contra umanității. Dosarul este restituit în repetate rânduri procurorilor pentru refacerea rechizitoriului și nu ajunge la o sentință definitivă.
Ianuarie 2025 – Parchetul General anunță punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu și a altor foști demnitari în Dosarul Mineriadei din 13–15 iunie 1990.
Aprilie 2025 – Dosarul Mineriadei este trimis în instanță. Ion Iliescu moare înainte de a fi judecat definitiv. Fostul președinte a respins de-a lungul timpului acuzațiile formulate împotriva sa.
9 iunie 2025 – Este internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, cu probleme respiratorii.
16 iunie 2025 – Medicii anunță că fostul președinte suferă de cancer pulmonar.
5 august 2025 – Ion Iliescu moare la ora 15.55, la vârsta de 95 de ani, fără să fi fost condamnat în dosarele privind Revoluția și Mineriada, care au marcat decisiv moștenirea sa politică.
