Cum să furi de la un mort - Profesorul a murit, trăiască asistentul!





Prima lucrare serioasă a lui Toader s-a născut, abia la 34 de ani, din ciornele unui dispărut subit.
Actualul ministru al Justiției, rector ales al celei mai vechi universități din țară, are un moment gri în activitatea de cadru didactic în învățământul superior românesc. În 1994, în calitate de lector doctorand la Facultatea de Drept de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, Toader a apărut pe coperta unei cărți într-o modalitate unică: celălalt autor murise cu câteva luni mai devreme. Această carte, reeditată de trei ori, a fost un volum de căpătâi pentru activitatea lui Toader între 1994 și 2001. Aproape 90% din conținut îi aparținea profesorului decedat. Deși, în prefața primei ediții, Toader și-a arogat „redactarea“ a trei capitole, Newsweek România a descoperit că lucrurile nu stau deloc așa, existând suspiciuni de plagiat pentru texte asumate de actualul ministru al Justiției și preluate fără a menționa sursa de la profesorul decedat. „Legal este acoperit, moral nu“, a declarat un academician după ce a aflat detaliile legate de povestea acestei cărți.