Victor Ponta a fost politicianul român cel mai iresponsabil în martie, cu un discurs identic cu cel al propagandei anti-europene atât a Kremlinului, cât și a fostului șef al PSD, Liviu Dragnea, potrivit unei cercetări a Asociației Inițiativa Jurnaliștilor de Investigație.
Iată ce scria fostul premier pe Facebook pe 24 martie a.c.: "Nu vor sa impuna restrictii dure (ca in Franta, Italia, Spania si alte tari) ca sa nu piarda voturile celor din Diaspora veniti acasa - desi Arafat, Despescu si ceilalti specialisti au propus de vineri dimineata, liderii PNL au amanat inca 5 zile! Putem calcula cat de mult am pierdut prin aceasta amanare?
Nu vor sa suspende plata ratelor la banci ca sa nu se supere niste investitori din afara Romaniei! Nu vor sa ajute firmele romanesti ca sa le bage in faliment si sa fie cumparate pe degeaba!
Oamenii acestia chiar nu inteleg in ce lume traim! Si nu inteleg ca interesul lor meschin de Partid este impotriva interesului Romaniei!"
Ponta știa foarte bine că, la acea dată, o ordonanță de urgență care să suspende ratele era în lucru, însă a preferat să panicheze pe toată lumea cu comentariul său. Nimic nu era întâmplător: cu o zi înainte, pe 23 martie, Național publica un articol intitulat "Orban salvează doar băncile și multinaționalele". A doua zi, Național recidiva cu un text sub titlul "Orban, pupici pentru bănci. Nicio măsură pentru români". În aceeași zi, Ponta își publica minciuna pe Facebook iar Lumea justiției i-o prelua generos.
Pe 30 martie, o ordonanță de urgență care îl contrazicea pe Ponta a fost publicată în "Monitorul oficial". Fostul premier, însă, nu și-a cerut scuze și nici nu a retractat vreun cuvințel.
➜ PE URMELE FAKE NEWS este o campanie despre propaganda prorusă și antioccidentală din România. Cum funcționează,cine și de ce o răspândește, cum poate fi demontată și prevenită. Un proiect realizat de echipa Newsweek România și susținutde Asociația Inițiativa Jurnaliștilor de Investigație (AIJI).