marți 21 octombrie
EUR 5.0890 USD 4.3632
Abonează-te
Newsweek România

Ministerul Sănătății încearcă să o ascundă pe diva Codruța, fotomodelul angajat consilier debutant

Data publicării: 10.09.2020 • 19:56 Data actualizării: 10.09.2020 • 20:00
Codruța Filip/FOTO: facebook.com
Codruța Filip/FOTO: facebook.com

Newsweek România a dezvăluit în exclusivitate că la Ministerul Sănătății tocmai a fost angajată o cântăreață fotomodel pe un post de consilier debutant. Ministerul a negat informația, dar dovezile arată că funcționarii mint.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore, a anunțat pe grupul de comunicare, ca umare a informațiilor făcute publice de Newsweek România, că „nu există niciun angajat în cadrul instituției cu numele precizat în articol.”

Ulterior, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, purtătorul de cuvânt al ministerului a precizat că aceasta nu este angajată în instituție, nu este nici funcționar sau personal contractual.

Din informațiile obținute de Newsweek România, însă, rezultă că „contractul a fost transmis la semnat încă data de pe 15 august 2020, iar după ce s-au obținut semnăturile, dar fără cea a ministrului, a fost introdus în Registrul General de Evidență a Salariaților, pe scurt ReviSal, în data de 31 august 2020, cu o zi înainte de începerea contractului de muncă.”

Citește și: FOTO Cântăreața fotomodel Codruța Filip, angajată la Sănătate să monitorizeze spitalele regionale

Purtătorul de cuvânt al MS, Oana Grigore, nu a răspuns nici la telefon, nici la mesajele transmise de către Newsweek România.

În data de 2 septembrie 2020, după prima zi de muncă, cântărețul Valentin Sanfira a publicat pe contul său de Facebook legitimația de serviciu a viitoarei sale soții, legitimație cu însemnele Guvernului României și ale Ministerului Sănătății. „Felicitări, iubirea mea! Sunt cel mai mândru de tine!”, a scris Valentin Sanfira.

Mai mult, Codruța Filip a menționat pe contul ei de Facebook, pe care ulterior l-a blocat, că este angajată a Ministerului Sănătății.

În urma dezvăluirilor făcute de Newsweek România, ministrul Nelu Tătaru a solicitat o anchetă internă pentru a afla sursa informațiilor. Oficial, ancheta cerută de ministru vizează modul în care a fost eliberată legitimația de serviciu, dar și erorile în lanț ale subalternilor săi.

Mai multe articole din secțiunea Investigații

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră