64.000 de lei, venit anual, cu trei copii
Ionuț Mișa este născut în 1975. După anii 2000, a avut trei fete. În declarația de avere din iunie 2012, actualul ministru de Finanțe nu a menționat nici o proprietate imobiliară. Și nici un cont, nici o datorie, nici o achiziție. Doar un împrumut acordat de 7.000 de euro și venituri din salarii de vreo 64.000 de lei, împreună cu soția, aferente anului 2011. La 64.000 de lei anual, adică puțin peste 5.000 de lei lunar venit mediu, lui Mișa trebuie să-i fi fost greu să întrețină o familie de cinci membri. Și, bașca, a mai și dat cu împrumut 7.000 de euro. Dacă din salarii, înseamnă că s-au dus jumătate din venituri numai pe acel împrumut.
Apartament apărut din neant
Cu atât mai surprinzător, deci, este că în declarația de avere din 2013 apare menționat un apartament de 70 de metri pătrați în Constanța, achiziționat în anul anterior. Un apartament care nu poate să fi costat mai puțin de 50.000 de euro, echivalentul a peste 200.000 de lei. În 2012, conform declarației de avere din 2013, Mișa și soția au câștigat, împreună, 76.000 de lei. Pe care, cel mai probabil, i-au dat pe cele necesare traiului zilnic pentru ei doi și cele trei fete. În medie, e vorba de puțin peste 6.000 de lei lunar. Așadar, de unde 200.000 de lei pentru apartamentul de 70 de metri pătrați? Declarația de avere nu lămurește misterul: nu apare nici un împrumut bancar (sau de altă natură) contractat, vreo moștenire, câștig la Loto sau orice altă sursă de bani. Atunci, să fi cumpărat Mișa apartamentul în rate de la proprietar/dezvoltator? Dacă da, acest sistem de rate reprezintă tot o creditare și aceasta ar fi trebuit declarată ca atare. Dar nu a fost. Deci, care a fost sursa banilor pentru apartamentul din Constanța?
În declarația de avere 2014 mai apare un imobil: o casă de locuit de 265 de metri pătrați, tot în Constanța. De data aceasta, însă, este o donație făcută soției lui Mișa, Monica Roxana. Tot în această declarație apare un cont bancar de peste 27.000 de lei, deschis în 2013.
Venit total de 105.000 lei, apartament de 150.000 euro
Un an mai târziu, în 2015, în declarația de avere a lui Mișa apare o bombă: un apartament în București de 206 (!) metri pătrați. Un preț bun pentru un apartament în București este de cam o mie de euro pe metru pătrat. Apartamentul cumpărat de Ionuț Mișa în 2014, deci, trebuie să fi costat în jur de 200.000 de euro. Cu un mega-discount, e posibil ca Mișa să-l fi cumpărat, poate, cu 150.000 de euro, în cel mai bun caz. 150.000 de euro înseamnă peste 650.000 de lei. Dar, tot în declarația de avere din 2015, apar venituri pe 2014 ale lui Mișa de 105.000 lei. Soția sa, Monica Roxana, nu apare cu vreun venit în 2014. La fel ca în cazul apartamentului din Constanța, nu apare nici un împrumut bancar (sau de altă natură) contractat, vreo moștenire, câștig la Loto sau orice altă sursă de bani. Atunci, să fi cumpărat Mișa apartamentul în rate de la proprietar/dezvoltator? Dacă da, acest sistem de rate reprezintă tot o creditare și aceasta ar fi trebuit declarată ca atare. Dar nu a fost. Deci, care a fost sursa banilor pentru apartamentul uriaș din București?
În 2016, casa de locuit din Constanța dispare fără urmă din declarațiile de avere ale lui Ionuț Mișa (cel mai probabil în urma unei separări de soție, poate o separare oficializată, în urma căreia aceasta e posibil să fi rămas cu casa – de altfel, o donație primită în 2013; în orice caz, acest transfer de proprietate ar fi trebuit menționat în declarația de avere). În 2017, lui Mișa i-a dispărut și apartamentul din București din declarația de avere, însă prin donație către propriile fiice (Carla, Vanessa și Erika). Deși valoarea apartamentului ar trebui declarată, Mișa nu a făcut asta.
Fostul ministru de Finanțe nu a putut fi contactat pentru comentarii.