EXCLUSIV AUDIO Candidata lui Voiculescu îl acuză pe "varan" de șantaj și furt de bani de campanie

DE Alexandru Pop | Actualizat: 18.10.2019 - 00:01
Ramona Ioana Bruynseels/FOTO: facebook.com
Ramona Ioana Bruynseels/FOTO: facebook.com

Câteva înregistrări audio pe care Newsweek România le deține arată un conflict violent între candidata Partidului Puterii Umaniste, Ramona Ioana Bruynseels, și Dan Voiculescu, mogulul din spatele PPU. Bruynseels reclamă șantaje și folosirea discreționară a banilor de către Felix.

SHARE

Newsweek România prezintă trei înregistrări audio.

Prima este a unei discuții telefonice cu Paul Mihai Ionescu, un soi de șef de campanie al candidatei PPU și fost consilier al lui Liviu Dragnea când acesta deținea președinția Camerei Deputaților.

A doua discuție este purtată față în față de către Bruynseels cu un apropiat din staff, Ștefan Prisecaru.

A treia înregistrare este tot a unei conversații telefonice, de data aceasta între candidată și Eduard Dumitrașcu, aparent un apropiat al echipei de campanie.  

Iată, mai jos, pasajele relevante din fiecare înregistrare.

 

Ionescu: "Eu ți-am fu**t banii?"

Prima înregistrare, varianta completă.

 
Ramona Ioana Bruynseels: Faceți bine și rezolvați cu acești oameni, nu e corect ce se întâmplă! 
Paul Mihai Ionescu: Eu ți-am fu**t banii?
RIB: Eu am dat bani pentru ca acești oameni să fie plătiți. 
PMI: Ți-am fu**t eu vreun ban, eu personal?
RIB: Acum două săptămâni ce te-am rugat? Să rezervați banii să plătiți salariile oamenilor. Mi-ai promis că veți face chestiile astea. Nu vă e rușine să-mi trimiteți azi mesaj că nu sunt plătiți oamenii?
PMI: Eu nu am trimis nici un mesaj!
RIB: Nu mie, i-ai trimis soțului meu! Paul, eu am vorbit cu tine un lucru și te-am rugat să rezervi banii pentru salariile oamenilor. 
PMI: Și eu te-am rugat, de când am venit, ca discuția legată de bani să nu ajungă la mine.

 

Bruynseels: "Toți faceți ce vă zice... dom' profesor!"

RIB: De o lună de zile vă tot spunem: din partea noastră nu mai intră nici un leu în campanie! Mă-nțelegi? Au intrat suficienți.
PMI: Eu am venit aici acum o lună jumate să ajut...
RIB: Și ce stabiliți cu mine mergeți după aia la PROFESOR și schimbați și nu aveți nici măcar bunul simț să reveniți la mine și să-mi spuneți: <Auzi, Ramona, vezi că noi am agreat că-i plătim pe oameni, dar vezi că ni s-a spus altceva și de fapt am plătit altceva.>
Eu am adus bani cash ca să plătiți pliantele, da? S-a plătit spotul și, în final, mi s-a pus tot mie factura de pliante! Mă, da' este nerușinare! Paul, tot ce vorbim... stabilim una și după aceea toți faceți ce vă zice... dom' PROFESOR! Care nu vine să vorbească cu mine!

 

Ionescu: "O să-l informez și pe dom' profesor"

PMI: Te consulți cu 200.000 de oameni! Și toată dezorganizarea asta, după o lună jumate aici, am realizat că vine de la tine.
RIB: A, perfect! Nu că tu nu ești capabil să gestionezi lucrurile, nu că PROFESORUL vine și face ceea ce face! 
PMI: Cine este acest Ștefan care a venit în campanie și începe să ia oamenii și să-i pună la treabă, să-i înjure, să vorbească cu ei în tot felu'? Cine este acest Ștefan?
RIB: Este un tip care m-a ajutat să ajung la niște fabrici la care incompetenții tăi, care vin să mă spioneze, nu știu să facă un program de la A la Z. 
PMI: Ramona, din acest moment, o să-l informez și pe dom' PROFESOR, nu mă mai implic cu absolut nimic în campanie.
RIB: Te rog! Ei (20 de oameni neplătiți - n.r.) au început atacul pe social media și mie nu-mi convine, Paul, eu am muncit în campania asta! Mi-am pus banii, mi-am pus viața la risc și nu-mi convine, pentru că cineva este neserios și nu vrea să plătească oamenii care au muncit pentru noi... Iar eu nu accept să mă alerge 20 - 50 - 100 de oameni că nu-i plătesc.

 

Prisecaru despre Voiculescu: "Jegul ăsta de om", "mizerie umană"

A doua înregistrare, varianta completă.

 

RIB: (plângând) Oamenii nu-s plătiți...
Ștefan Prisecaru: Și nu știai când faci asta cu Voiculescu că așa o să se ajungă? Nu știai că jegul ăsta de om asta o să facă? Ți-am spus de la început: o mizerie umană. 
RIB: That's it...
ȘP: Cum să ieși din campanie, ai înnebunit?!
RIB: Ies!
ȘP: Pentru ce? Ți-ai plătit oamenii, tu i-ai plătit, care-i problema ta?! Ieși și spui: <Ăștia care scrieți despre mine pe media, uitați factura! Pe care i-am dat-o lu' ăsta. Uitați ce i-am sous în ziua cutare lu' jegu' ălălalt!> Ok, și o să fie Voiculescu împotriva la toată lumea. Asta-i știre, poți s-o faci! Degeaba plângi... Ai facturile când ai plătit în conturi? 
RIB: (în engleză, plângând) O să mă scoată din asta spunând că eu nu i-am plătit pe oameni și eu am creat haosul ăsta. Mă opresc, asta e! 

 

"Cât vrea să-l mai șantajeze pe bărbată-tu, cât mai vrea să-i ceară lui Dominic?"

ȘP: Și varanu' a făcut ce știe mai bine, să fure banii! Care-i problema? Am trecut prin mai rele ca astea... nu că scriu 20 de inși de mine... Ăsta a scris doi ani de zile de mine. M-a ținut 24 de ore la televizor. Din două în două ore. Și? Ce folos? Mi-a futut viața toată, care-i problema? Mă vezi pe mine acuma că...? Tu te plângi că scriu acuma unii de tine, de două zile, puși de varanu'... Ăsta e varanu', Dan Voiculescu, prietenul tău, profesoru', pușcăriașu'... cum îi spuneți voi, profesoru'... nu-i nici un profesor... La Jilava-i profesor! Așa că, nu te mai... nu te mai! Welcome to politics!
Și cât vrea să-l mai șantajeze pe bărbată-tu, cât mai vrea să-i ceară lui Dominic, ce bani mai are să-și ia?
RIB: Mulți.
ȘP: Ce înseamnă "mulți"?
RIB: Păi, acuma Dominic (Dominic Bruynseels este bancher - n.r.) ar trebui să mai... nu știu... să finanțeze tot. Restul campaniei.
ȘP: Da' dă-l în morții lui, nu mai mergi cu Antenele, la revedere, pa! Mergi tu, cu social media și cu toți prietenii, care-i problema!
RIB: Exact...

 

"Varanu' nu te-a ajutat, doar te-a șantajat până acum!"

ȘP: Și ieși pe conferință de presă și muie lu' varanu' și asta e! Vreți să mă îngenuncheați cu televiziunile voastre? Dați-i drumu', vedem ce o ieși! Varanu' nu te-a ajutat, doar te-a șantajat până acum! Și te-am întrebat: <Ce cauți în filmu' ăsta? Că ăsta o să se suie pe tine! Viermele ăsta de om...> Tu: <Batman! Batman!> E, uite-l.
RIB: Deci, o să mă prezinte ca fiind instabilă, ca fiind eu haotică și...
ȘP: Tot ce spune varanu' e-n favoarea ta! Tu-nțelegi?
RIB: Numai că nu o să spună el...
ȘP: Nu, mă, o să spună trompetele lui! S-a ajuns unde a vrut varanu': să te îngenuncheze! Da' nu pe tine, pe soțu'! 
RIB: Da, da' acuma știi ce urmează: o campanie împotriva mea.
ȘP: Super-tare! E cea mai tare campanie! Neplătită! BREAKING NEWS: e una care i-a dat la muie lu' varanu'! Moca o să fie asta. Milioane dădeai și nu făceai campania asta, ce-ți face varanu' acuma. 

 

Bruynseels: "sunt într-o extrem de mare răfuială cu profesoru', pune în practică șantaje"

A treia înregistrare, varianta completă.

 

RIB: Eu în aceste momente sunt într-o extrem de mare răfuială cu profesoru' și cu restu', contul campaniei este pe zero barat, el încearcă și pune în practică șantaje și alte chestii ca să poată să mă facă pe mine să pun mai departe nu știu câte sute de mii vrea el... nu se va întâmpla acest lucru. Se prea poate ca astăzi să se ia anumite decizii. Ok? 
Nu știu cum se finalizează acest conflict, i-am rugat să-mi plătească oamenii din campanie pentru că erau bani. Banii s-au dus pe alte chestii, pe care nu le știu. 
Apelez la tine să-ncerci să-i ții puțin sub control.
 
Newsweek România a contactat-o și pe Ramona Ioana Bruynseels, dar a trimis întrebări și staff-ului acesteia. Nici un răspuns, însă, nu a fost oferit pe acest subiect.
 
 

Ultima oră

 
Deși a refuzat să răspundă la apelurile repetate ale reporterilor Newsweek România, Ramona Ioana Bruynseels ne-a trimis ulterior o replică, pe care o publicăm mai jos, care sună mai degrabă ca un discurs electoral și care nu face nicio referință la conținutul înregistrărilor pe care le-am dezvăluit.

„Observând că sunt din afara sistemului și că, în ultima perioada, am crescut în sondaje, mizeria din politica încearcă să mă doboare. Oameni fără caracter, interesați de răfuieli personale, s-au strecurat în apropierea mea și au provocat conflicte care nu-mi reprezintă nici valorile, nici convingerile personale.

Eu am intrat și rămân cu bună credință în familia umanistă. Mi-am asumat un proiect și îl voi duce mai departe cu încredere. Iar dacă mai apar probleme, cum se mai întâmplă de multe ori în momente tensionate, le vom rezolva împreună, în familie.

Referitor la informațiile apărute în presă, voi discuta cu avocații pentru a afla care este cea mai buna modalitate pentru a verifica legalitatea și corectitudinea integrală a unor pasaje înregistrate.

Toate aceste atacuri îmi întăresc convingerea de a lupta, până la capăt, împotriva răului din politica și societatea românească. Iată că, după înregistrările cu Dan Barna au apărut și cu mine. Nu m-ar mira să mai apară și cu alții.

Răul face toate eforturile să ne compromită, să ne dezbine. Mulțumesc presei care a reflectat obiectiv această temă”.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te