Cum faci 100.000 de lei cu o firmă abia înființată? Prin contracte politice cu primării de comune
Data publicării: 03.07.2020 • 12:36

Un şef al liberalilor ieşeni a avut un debut fulminant în afaceri în acest an. Lider de grup al „aleşilor“ PNL, Eduard Boz, avocat de profesie, s-a specializat în vânzarea de măşti de protecţie.
Societatea la care deţine 50% din părţile sociale a încheiat, în mai puţin de două luni, 17 contracte pentru furnizarea de măşti, inclusiv cu primării conduse de primari PNL. Valoarea totală a contractelor ajunge la circa 110.000 lei (inclusiv TVA).
Contractele au fost încredinţate direct, prin intermediul sistemului naţional de achiziţii publice (SICAP). Ultimele trei contracte au fost semnate cu primăriile din Miroslava, Rediu şi Moţca.
Citește continuarea pe Ziarul de Iași.