Roland Schatz, afaceristul german care a fost prezentat încă de la începutul anului drept susținător și finanțator al lui Călin Georgescu, a acordat un interviu publicației austriece Der Standard.
Acesta recunoaște că l-a cunoscut pe Georgescu și oferă mai multe informații contradictorii, pe tema legăturilor dintre firmele sale și Federația Rusă.
Jurnaliștii austrieci subliniază că Georgescu „a început să flirteze cu Kremlinul” la scurt timp după ce s-a mutat în Austria.
Călin Georgescu şi relaţia sa stranie cu un afacerist german cu filiaţii ruseşti
Publicația austriacă Der Standard a stat de vorbă cu Roland Schatz, cel care a fost prezentat încă de la începutul anului drept susținător și finanțator al lui Călin Georgescu.
Roland Schatz este un om de afaceri german, fondator al societății de analiză Media Tenor din Elveția, care are un birou și la Viena.
„Călin mi-a fost prezentat acum zece ani, la Geneva, când eram consilier principal al directorului general al ONU”, le-a spus Schatz jurnaliștilor Der Standard.
Citeşte şi: VIDEO Călin Georgescu spune că se retrage definitiv din politică. George Simion rămâne „neprotejat”
În 2016, Călin Georgescu a devenit directorul fundației private United Nations Global Sustainable Index Institute (UNGSII), fundație privată înființată de Roland Schatz.
Adresa fundației, potrivit Der Standard, este aceeași cu adresa biroului Media Tenor din Viena. Roland Schatz a mai subliniat că nu l-a susținut pe Călin Georgescu în timpul campaniei prezidențiale din 2024, însă a subliniat că „a încercat să corecteze unele calomnii din decembrie 2024”.
Jurnaliștii austrieci arată, practic, că Schatz „a făcut campanie pentru o relatare favorabilă” în cazul lui Georgescu și că a angrenat în acest proces publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ - care face parte din grupul Tenor Media, potrivit unei investigației ArtVoice).
Citeşte şi: Călin Georgescu, vorbește ca Gandalf din Stăpânul Inelelor: „Plângeți, nu toate lacrimile sunt rele”
În ianuarie, Schatz a publicat un articol în FAZ, în care l-a catalogat pe Georgescu drept „victimă”, pentru că a vrut să lupte împotriva corupției din România.
„Din păcate, nu am aproape nici un contact cu Călin, în acest moment. Sper din tot sufletul ca el și familia sa să se poată recupera cât mai repede posibil”, a mai menționat afaceristul german.
Filiala austriacă a companiei lui Schatz (Media Tenor) este deținută și de o altă companie cu sediul în Elveția - Innovatio Verlags AG, potrivit sursei citate.
Citeşte şi: George Simion vrea POT la guvernare. Călin Georgescu, premier sau șef de serviciu secret
Compania Innovatio Verlags AG (fondată de Schatz în 1985) apare în registrul societăților comerciale din Rusia drept acționar majoritar al unei alte companii Media Tenor, din Sankt Petersburg, amintesc jurnaliștii austrieci, conform Digi24.
Der Standard subliniază, în cazul Innovatio Verlags AG, că numărul din registrul comerțului rus este același cu numărul din registrul comerțului elvețian.
Compania din Sankt Petersburg a fost activă între anii 2005 și 2013, iar directorul general a fost Elena Shmeleva, pe care jurnaliștii austrieci o descriu drept „o confidentă a lui Putin”.
Conexiunile lui Călin Georgescu duc la invazia Rusiei în Ucraina
În trecut, Shmeleva a fost directorul de campanie al președintelui rus Vladimir Putin, iar în prezent este copreședinte al unui partid (Frontul Popular al Tuturor Rușilor) care susține invazia din Ucraina. „Innovatio Verlags AG nu a fost niciodată implicată în Rusia”, a afirmat însă Roland Schatz.
El a subliniat că numele Shmeleva „nu înseamnă nimic” pentru el. Schatz le-a spus jurnaliștilor Der Standard că i s-a cerut să ofere expertiză pe piața media (n.r. obiectul de activitate al Media Tenor) din Federația Rusă, în anul 2005, dar a menționat că nu s-a mai întors în Sankt Petersburg de atunci.
Călin Georgescu, la sediul Parchetului General, pe 27 mai - Foto: INQUAM PHOTOS/Alexandru Nechez
„Dacă aș avea timp, aș începe un proces de interdicție acolo. Pentru că, desigur, nu există nici un document, cu atât mai puțin un contract, prin care cineva să fie autorizat să ne folosească numele în Rusia”, mai susține Schatz, întrebat de compania Media Tenor din Federația Rusă.
El este contrazis, însă, de datele publicate chiar de compania Media Tenor, care în 2005 se lăuda ca deschide birouri în Elveția, Federația Rusă și Namibia, potrivit sursei citate.