Zelenski: "Războiul se va încheia odată cu eliberarea Crimeei. Știu că ne vom întoarce acolo"

DE Daniel Toșa | 10.08.2022 - 11:26
Zelenski: "Războiul se va încheia odată cu eliberarea Crimeei. Știu că ne vom întoarce acolo"/FOTO: Profimedia
Zelenski: "Războiul se va încheia odată cu eliberarea Crimeei. Știu că ne vom întoarce acolo"/FOTO: Profimedia

Se împlinesc patru ani de la protestul din 10 august 2018, când sute de oameni au fost răniți în Piața Victoriei din București. Mai multe ONG-uri vor organiza un protest, în Piața Victoriei, din București de la ora 18.00.

SHARE

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a susținut că războiul Rusiei împotriva Ucrainei a început odată cu invadarea Crimeei și se va încheia cu eliberarea acesteia.

"Astăzi, subiectul Crimeei se află în centrul atenției. Și pe bună dreptate, pentru că Crimeea este ucraineană și nu vom renunța niciodată la ea. Nu vom uita că războiul rusesc împotriva Ucrainei a început cu ocuparea Crimeei.

Citește și: Universitatea privată pregătită de închidere i-a avut profesori pe Udrea, Năstase, Corlățean

Rusia a transformat peninsula noastră, care a fost întotdeauna și va rămâne unul dintre cele mai sigure locuri din Europa, într-unul dintre cele mai periculoase locuri din Europa. Rusia a adus în Crimeea represiune masivă, probleme de mediu, disperare economică și război".

Citește și: VIDEO Japonia, pregătiri de război: Distrugătoarele Izumo și Takanami încep exerciții militare

Zelenski a remarcat că Rusia recurge la terorism în Crimeea, iar lumea începe să recunoască faptul că "a făcut o greșeală în 2014, când a decis să nu răspundă cu toată forța la primii pași agresivi ai Rusiei".

Prezența ocupanților în peninsulă reprezintă o amenințare la adresa Europei și a stabilității globale.

"Regiunea Mării Negre nu poate fi sigură atâta timp cât Crimeea este ocupată. Nu va exista o pace stabilă și durabilă în multe țări de pe coasta Mării Mediterane atât timp cât Rusia va putea folosi peninsula noastră ca bază militară", consideră Zelenski.

"Acest război rusesc împotriva Ucrainei, împotriva întregii Europe libere a început cu Crimeea și trebuie să se încheie cu Crimeea, cu eliberarea ei. Astăzi este imposibil de spus când se va întâmpla acest lucru, dar noi adăugăm în mod constant componentele necesare la formula de eliberare a Crimeei. Știu că ne vom întoarce în Crimeea ucraineană."

Zelenski a declarat că Platforma Crimeea va organiza un nou summit în acest an. În plus, se pregătesc noi decizii pentru protejarea drepturilor populației indigene din Ucraina, precum și programe pentru redresarea economică a Crimeei după eliberarea acesteia, potrivit Pravda.

El a adăugat că Ucraina respinge "invazia colonială" a Rusiei din regiunea Harkov până la Kherson, de la Donețk până la Enerhodar, de la Stytsia Luhanska până la Ialta și de la Berdiansk până la Novofedorivka, astfel încât întreaga Ucraină să fie liberă.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te