”Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este în legătură permanentă cu lideri de state şi guverne din ţările europene şi cu alţi parteneri externi, inclusiv cu preşedintele Zelenski, cu care are un schimb continuu de opinii şi informaţii privind situaţia din regiune”, a transmis, joi, Preşedinţia din Republica Moldova.
Sursa citată a precizat că instituţiile responsabile ”lucrează pentru asigurarea securităţii ţării şi folosesc tot ajutorul informaţional al partenerilor pentru a anticipa şi preveni orice tentative de subminare a statului”.
Ce a spus Zelenski
„Am vorbit cu preşedinta Republicii Moldova, doamna Sandu, şi am informat-o ce a reuşit să afle spionajul nostru. Este un plan rusesc de a distruge situaţia politică în Moldova. Un document rusesc care arată cine, când şi cum vrea să distrugă Moldova, cine vrea să schimbe ordinea democratică şi să instituie control asupra ţării”, a declarat Volodimir Zelenski, care se află joi la Bruxelles, arată news.ro
Citește și: O poveste unică: Supercar-ul Lamborghini Invencible, „botezat” de două românce, Andra și Marcela
Zelenski a mai spus că planul este foarte asemănător cu cel conceput de Rusia pentru a prelua controlul asupra Ucrainei. „Nu am avut nicio îndoială, în momentul în care am primit acest document şi când am înţeles de unde vine acesta, am avertizat imediat Moldova despre aceste ameninţări, pentru a o proteja şi sunt sigur că fiecare dintre voi ar fi făcut acelaşi lucru”, a subliniat Volodimir Zelenski, citat de tv8.md.
Volodimir Zelenski a făcut aceste afirrmaţii în faţa liderilor europeni, cu care a avut o întâlnire la începutul Consiliului European extraordinar convocat pentru joi şi vineri.
Preşedintele Ucrainei a menţionat că nu ştie dacă Moscova a decis să recurgă sau nu la implementarea acestui plan: „Am văzut că vor să încerce. Au încercat asta contra Ucrainei, contra altor ţări din Europa”, a mai spus Zelenski, potrivit deschide.md.