Zelenski în SUA. Președintele cere sprijin mai clar și decisiv pentru victoria în războiul cu Rusia

DE Elena Petrescu | Actualizat: 23.09.2024 - 21:18
Zelenski în SUA. Președintele cere sprijin mai clar și decisiv pentru victoria în războiul cu Rusia - FOTO:Profimedia(imagine cu rol ilustrativ)
Zelenski în SUA. Președintele cere sprijin mai clar și decisiv pentru victoria în războiul cu Rusia - FOTO:Profimedia(imagine cu rol ilustrativ)

Zelenski în SUA. Președintele cere sprijin mai clar și decisiv pentru victoria în războiul cu Rusia. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski își prezintă în SUA "planul pentru victorie", așteptând mai mult sprijin militar din partea aliaților.

SHARE

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a început luni o vizită în SUA, unde urmează să îşi prezinte "planul pentru victorie".

Zelenski în SUA. Președintele cere sprijin mai clar și decisiv pentru victoria în războiul cu Rusia

În acest context, ucrainenii se aşteaptă la mai mult sprijin într-o etapă crucială a războiului, precum şi la mai multă claritate din partea aliatului lor cheie cu privire la dimensiunea angajamentului acestuia, consemnează luni într-o analiză agenţia de presă EFE.

Citește și: CORESPONDENȚĂ DE RĂZBOI Demonstrații la Kiev

Următoarele luni vor fi decisive, a subliniat preşedintele ucrainean la sosirea sa în Statele Unite, unde intenţionează să discute planul său cu preşedintele Joe Biden şi cu cei 2 candidaţi la preşedinţie - vicepreşedinta în exerciţiu Kamala Harris şi ex-preşedintele republican Donald Trump -, precum şi cu liderii altor ţări care participă la Adunarea Generală a ONU.

Zelenski susţine că Ucraina ştie ce trebuie să facă pentru a învinge Rusia şi a obţine o pace justă, bazată pe restabilirea integrităţii sale teritoriale şi pe garanţii de securitate.

Cu toate acestea, întrebarea dacă hotărârea aliaţilor este egală cu voinţa ucrainenilor de a lupta, care persistă în pofida tuturor dificultăţilor acumulate în cei peste doi ani şi jumătate de război, rămâne deschisă pentru mulţi în Ucraina, relatează Agerpres.

"Americanii trebuie să formuleze clar obiectivul principal al sprijinului lor pentru Ucraina.

Odată ce acest lucru va fi cunoscut, toate celelalte, instrumentele necesare pentru realizarea lui, vor deveni clare", a declarat pentru EFE Oleksandr Merejko, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Rada Supremă (parlamentul ucrainean).

În opinia sa, sintagma des utilizată de susţinere a Ucrainei "atât timp cât este necesar" are în continuare puţină substanţă.

Citește și: Ucraina și Rusia, față în față la Haga. Kievul cere demolarea podului din Crimeea, construit de ruși

SUA ar putea pune capăt îndoielilor prin reafirmarea angajamentului lor faţă de punerea în aplicare a formulei de pace ucrainene, a declarat Merejko, deputat din partea partidului de guvernământ "Slujitorul Poporului".

Întârzierile frecvente în livrarea armelor promise au dus la o dezamăgire crescândă în rândul ucrainenilor cu privire la credibilitatea partenerilor lor.

Mulţi dintre ei au aşteptări moderate în ceea ce priveşte creşterea sprijinului militar după vizita lui Zelenski în SUA, deşi există speranţa că operaţiunea ucraineană în regiunea rusă Kursk şi reacţia relativ moderată a Rusiei, în contrast cu ameninţările sale nucleare, ar putea determina Washingtonul să acţioneze mai rapid şi cu mai multă îndrăzneală.

În pofida unor progrese, Occidentul nu şi-a mobilizat suficient industria militară pentru a-şi face vizibil pe câmpul de luptă din Ucraina imensul său avantaj economic faţă de Rusia, afirmă Mikola Bielieskov, analist militar la Institutul ucrainean pentru studii strategice.

Expertul citat nu este sigur dacă Zelenski va reuşi să elimine diferenţele ce persistă în viziunile cu privire la sfârşitul războiului pe care Ucraina şi guvernul SUA le-au avut de la începutul invaziei ruse.

În timp ce Ucraina continuă să aspire la restabilirea completă a integrităţii sale teritoriale şi înfrângerea militară a Rusiei, aliaţii săi îşi definesc obiectivul prin prezervarea Ucrainei ca stat, a explicat Bielieskov într-un interviu acordat portalului "Militarnîi".

"Întrucât depindem de aliaţii noştri, viziunea lor este importantă şi determină ce arme şi alte resurse primim", a subliniat expertul citat.

Dacă Occidentul nu îşi sporeşte sprijinul, Ucraina va rămâne concentrată pe reducerea potenţialului de război al Rusiei prin atacarea depozitelor de muniţie ruseşti şi a altor obiective militare, apreciază analistul ucrainean Ivan Kiricevski.

Citește și: Spioni ruși, pregătiți pentru „preluarea violentă a puterii” în Odesa. N-au mai apucat

Capacitatea de a utiliza rachete occidentale cu rază lungă de acţiune împotriva teritoriului inamic ar fi deosebit de utilă în acest context, spune el.

Deşi SUA au ezitat mult timp să ridice această restricţie, decizia ar putea fi luată de preşedintele Joe Biden după alegeri, la final de mandat, când va avea în sfârşit "mână liberă", completează Oleksandr Merejko.

"Sper ca în curând să dea dovadă de curaj politic", îşi exprimă speranţa deputatul ucrainean.

În opinia sa, acum nu este momentul de discutat ce se va întâmpla dacă Washingtonul refuză să sprijine planul pentru victorie al lui Zelenski.

"Nu ne putem permite să avem un plan B, deoarece ar arăta că nu suntem suficient de încrezători în victoria şi supravieţuirea noastră", afirmă parlamentarul ucrainean. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te