joi 14 mai
EUR 5.2052 USD 4.4455
Abonează-te
Newsweek România

Trump și Xi, mesaj de reconciliere la Beijing: "Relația dintre SUA și China este cea mai importantă din lume”

Data publicării: 14.05.2026 • 14:10 Data actualizării: 14.05.2026 • 14:10
Xi Jinping și Donald Trump - Foto: Profimedia images
Xi Jinping și Donald Trump - Foto: Profimedia images
trump si xi
trump si xi

Liderul chinez Xi Jinping a transmis la banchetul oficial organizat pentru Donald Trump că relația dintre China și SUA este „cea mai importantă relație bilaterală din lume”. Trump s-a declarat extrem de încântat de primirea avută la Beijing și l-a invitat pe Xi la Casa Albă.

Președintele chinez Xi Jinping a făcut un apel la cooperare și stabilitate în relația dintre Beijing și Washington, în timpul toastului oficial susținut la banchetul de stat organizat pentru președintele Donald Trump la Beijing.

Trump și Xi, mesaj de reconciliere la Beijing: "Relația dintre SUA și China este cea mai importantă din lume”

Liderul chinez a descris relația dintre cele două superputeri drept cea mai importantă relație bilaterală la nivel global și a avertizat că o confruntare între SUA și China ar avea consecințe majore pentru întreaga lume.

„Amândoi credem că relația dintre China și SUA este cea mai importantă relație bilaterală din lume. Trebuie să o facem să funcționeze și să nu o stricăm niciodată”, a declarat Xi Jinping, potrivit Apnews.com.

trump si xi
Donald Trump și Xi Jinping - Foto: Profimedia images

Discursul liderului chinez a avut un ton conciliant și a insistat asupra ideii că Beijingul și Washingtonul trebuie să colaboreze ca parteneri, nu ca rivali strategici.

Xi: „China și America pot merge înainte împreună”

Xi Jinping a făcut referire inclusiv la aniversarea independenței Statelor Unite și a încercat să transmită un mesaj simbolic privind viitorul relațiilor dintre cele două mari puteri.

„Realizarea marii renașteri a națiunii chineze și readucerea Americii la măreție pot merge mână în mână”, a spus liderul de la Beijing.

Președintele chinez a reiterat ideea că atât China, cât și Statele Unite au interese comune care depășesc rivalitatea geopolitică.

„Atât China, cât și SUA au de câștigat din cooperare și de pierdut din confruntare, ar trebui să fie parteneri, nu rivali”, a afirmat Xi Jinping înainte de a ridica un toast în cinstea lui Donald Trump și a delegației americane.

Mesajul vine într-un context în care relațiile dintre cele două state sunt marcate de competiție economică, tensiuni privind Taiwanul, tehnologia și influența globală.

Trump: „A fost o primire magnifică”

Președintele Donald Trump a răspuns într-un ton la fel de cordial și a lăudat ceremonia organizată de autoritățile chineze.

„Este o mare onoare. A fost o zi fantastică. A fost într-adevăr o primire magnifică, cum nu s-a mai văzut”, a declarat liderul de la Casa Albă.

Președintele american a descris discuțiile purtate cu Xi Jinping drept „extrem de pozitive” și a afirmat că acestea au fost benefice atât pentru Statele Unite, cât și pentru China.

„Tot ceea ce am discutat a fost în beneficiul Statelor Unite și al Chinei”, a declarat Donald Trump.

Liderul american a insistat și asupra relației personale cu omologul său chinez.

„Și a fost o mare onoare să fiu alături de dumneavoastră”, i-a transmis Donald Trump lui Xi Jinping.

Invitație oficială pentru Xi Jinping și Peng Liyuan

În timpul toastului de răspuns, Donald Trump i-a adresat lui Xi Jinping și soției sale, Peng Liyuan, o invitație oficială pentru data de 24 septembrie.

„Și așteptăm cu nerăbdare acest moment”, a declarat președintele american.

Trump a încheiat prin a-i mulțumi liderului chinez pentru ospitalitatea oferită în timpul vizitei sale la Beijing.

„A fost o perioadă extraordinară”, a spus Donald Trump.

Întâlnirea dintre cei doi lideri este considerată una dintre cele mai importante reuniuni geopolitice ale anului, în contextul în care relația dintre Washington și Beijing influențează economia mondială, securitatea globală și echilibrul dintre marile puteri.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră