luni 13 octombrie
EUR 5.0903 USD 4.3905
Abonează-te
Newsweek România

William Burns este noul director al CIA. Numirea sa, aprobată în unanimitate

Data publicării: 03.03.2021 • 14:07 Data actualizării: 03.03.2021 • 14:07
Noul director al CIA este William Burns/FOTO: Getty
Noul director al CIA este William Burns/FOTO: Getty

Comisia pentru informaţii a Senatului Statelor Unite a aprobat marţi, în unanimitate, nominalizarea lui William Burns ca director al CIA (Central Intelligence Agency, Agenţia Centrală de Informaţii, cel mai cunoscut serviciu de spionaj american - n. red.), scrie Reuters.

Preşedintele comisiei, senatorul democrat Mark Werner, a declarat într-un comunicat că "votul bipartizan covârşitor în favoarea ambasadorului Burns este o mărturie a calificării incontestabile a celui nominalizat pentru funcţie, a experienţei sale îndelungate în problemele de securitate naţională şi a dăruirii sale lăudabile pentru serviciul public".

Warner şi-a exprimat speranţa că plenul Senatului va confirma prin vot numirea lui Burns "fără întârzieri nejustificate".

La audierea pentru confirmare de luna trecută, Burns, fost ambasador în Rusia şi fost adjunct al secretarului de stat al SUA nominalizat de preşedintele Joe Biden la conducerea CIA, a afirmat că vede concurenţa cu China şi contracararea conducerii "ostile şi prădătoare" de la Beijing drept una din cheile securităţii naţionale.

La întrebările senatorilor, el a răspuns că dacă ar fi decan sau rector la o instituţie americană de învăţământ superior ar recomanda închiderea Institutelor Confucius, centre culturale finanţate de China în campusurile universitare din SUA, pe care mulţi membri ai Congresului le consideră instrumente de propagandă.

Noul director al CIA a lucrat cu Obama

El a mai menţionat ca ameninţări "binecunoscute" la adresa Statelor Unite cele reprezentate de Rusia, Coreea de Nord şi Iran, precum şi modificările climatice, problemele sanitare mondiale şi atacurile informatice.

Un oficial de la Washington a declara că Avril Haines, confirmată de Senat în ianuarie ca director naţional pentru informaţii, va revizui extensiv problemele din acest domeniu cu care se confruntă toate agenţiile americane, inclusiv rolul jucat de conducerea Rusiei în atacul informatic SolarWinds asupra unor ţinte din SUA şi în aprobarea presupuselor recompense plătite talibanilor care ucid americani şi aliaţi ai acestora din Afganistan.

Republicanul cu rangul cel mai înalt în comisia pentru informaţii, senatorul Mark Rubio, a comunicat că "după întâlnirea cu ambasadorul Burns, cred că înţelege natura ameninţării chineze şi a altora cu care se confruntă ţara noastră", potrivit Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră