VIDEO Ziua și exploziile în Rusia. Un nou incendiu uriaș mistuie o rafinărie de petrol din Krasnodar

DE Daniel Toșa | Actualizat: 05.05.2023 - 15:08
Ziua și exploziile în Rusia. Un nou incendiu uriaș mistuie o rafinărie de petrol din Krasnodar - Foto: Twitter/ @bayraktar_1love

Un nou incendiu a izbucnit vineri în sud-vestul Rusiei, lângă Ucraina, la o rafinărie de petrol vizată cu o zi înainte de un atac cu dronă, au anunţat serviciile de urgenţă locale, citate de agenţiile de presă ruse.

SHARE

Incendiul care a afectat o suprafaţă de 60 de metri pătraţi a fost semnalat în dimineaţa zilei de vineri la rafinăria de petrol din Ilskii, în regiunea Krasnodar, şi a fost stins la orele 06:00 GMT, "înainte de sosirea pompierilor", a anunţat antena locală a Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, citată de Interfax.

Ziua și exploziile în Rusia. Un nou incendiu uriaș mistuie o rafinărie de petrol din Krasnodar

"Angajaţii rafinăriei au fost rapid evacuaţi. Nimeni nu a fost rănit", a precizat antena locală.

Potrivit agenţiei de presă oficiale TASS, care citează o sursă din cadrul serviciilor de urgenţă, incendiul a fost provocat de un nou atac cu dronă.

La rândul său, agenţia RIA Novosti a afirmat, citând o altă sursă din cadrul serviciilor de urgenţă, că incendiul s-a declanşat din cauza autoaprinderii unor produse petroliere ale căror scurgeri s-au produs cu o zi înainte după un atac cu dronă.

Citește și: Noul atacator din Serbia, capturat. Este fiul unui ofițer al armatei sârbe. A tras cu un Kalașnikov

Nicio informaţie oficială cu privire la originea incendiului nu este deocamdată disponibilă.

Rafinăria de petrol din Ilskii a fost vizată joi de o dronă neidentificată, potrivit autorităţilor locale, provocând un incendiu într-unul dintre rezervoarele instalaţiei petroliere, incendiu ce a fost stins rapid.

De aproape o săptămână, o serie de atacuri cu drone şi de sabotaje feroviare au lovit regiuni ruse lângă Ucraina şi Crimeea anexată, cu câteva zile înainte de festivităţile militare din 9 mai, esenţiale în agenda Kremlinului.

Citește și: Primarul din Corbeanca, reținut pentru corupție, plătește rate de 7.000€ la venituri de 2.000€/ lună

Miercuri, Rusia a afirmat că a doborât două drone ucrainene care vizau Kremlinul la Moscova, cel mai spectaculos atac imputat Kievului după declanşarea ofensivei ruse asupra Ucrainei.

Chiar dacă Ucraina nu a revendicat niciunul dintre aceste atacuri, înmulţirea lor intervine într-un moment în care Kievul afirmă că şi-a încheiat pregătirile pentru o amplă contraofensivă de primăvară anunţată de mai multe săptămâni, potrivit Reuters.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te