Ucrainenii nu vor să renunțe așa ușor și nu au de gând să se retragă complet din zonă, deși riscă să fie încercuiți. Ei încearcă să întârzie inevitabilul atacând convoaiele rusești.
„E vremea să luăm măsuri și să-i avertizăm (pe americani). Am făcut-o în războiul din Coreea. Am doborât 1270 de avioane americane. Lumea nu s-a sfârșit. Le-am doborât, da. Și lumea nu s-a sfârșit. E vremea să atacăm baze americane, pentru moment cele din Europa”, a spus un parlamentar rus.
Citește și: VIDEO Zelenski: „Rusia a ocupat 20% din teritoriul Ucrainei. Pierdem 60-100 de soldați pe zi”
Pe de altă parte, secretarul-general al NATO a declarat, după o întâlnire cu președintele Statelor Unite, Joe Biden, că războiul din Ucraina se poate încheia doar la masa negocierilor, potrivit CNN.
Citește și: Rusia dă vina pe România că întârzie exporturile din Ucraina, ca să-și vândă producția proprie
Cât despre sancțiuni, Vladimir Putin a declarat joi că sunt echivalentul unei declarații de război.
O serie de imagini au fost filmate de o unitate a forțelor speciale ucrainene și surprind o ambuscadă întinsă unui convoi rusesc, undeva în Donbas. Ucrainenii sunt nevoiți să folosească asemenea tactici pentru că le lipsește puterea de foc a rușilor. La un moment dat, un elicopter survolează zona și e întâmpinat inițial cu liniște, apoi cu focuri de armă.