VIDEO Tragedie aeriană, în Nepal. Un avion s-a prăbușit înainte de aterizare, cel puțin 16 morți

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 15.01.2023 - 09:21

Cel puţin 16 persoane şi-au pierdut viaţa duminică din cauza prăbuşirii unui avion de pasageri, cu 72 de persoane la bord, în oraşul Pokhara, din vestul Nepalului.

SHARE

Avionul decolase din capitala Kathmandu cu destinaţia Pokhara. Aparatul de zbor s-a prăbuşit între vechiul şi noul aeroport din oraşul Pokhara, relatează Agerpres, citând AFP și Reuters.

Cotidianul local Kathmandu Post a relatat că în avion, un model ATR-72 care aparţinea companiei Yeti Airlines, se aflau 68 de pasageri şi patru membri ai echipajului.

Citește și: În cuțite ne tăiem sau în șurubelnițe ne înțepăm: Două găști s-au bătut crunt la „Disco”, în Vaslui

Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al companiei aeriene Yeti Airlines, Sudarshan Bartaula, care a precizat că sunt în desfăşurare operaţiunile de căutare a eventualilor supravieţuitori. Printre pasageri se aflau zece cetăţeni străini.

Citește și: VIDEO Încălzit cu sobă pe motorină, ARO-ul lui Ceaușescu nu era blindat. Trapa, de la Mercedes

''Echipele de salvare au sosit deja la locul incidentului şi încearcă să stingă focul'', a declarat un responsabil local, Gurudutta Dhakal. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te