Creația impresionantă a fost expusă în Catedrala din Salamanca, Spania, și poate fi văzută până în decembrie.
Sculptura, care cântărește 75 kg și măsoară 1,77 m, prezintă chiar și rana provocată pe coasta lui Iisus cu lancea și are numeroase zgârieturi rezultate din biciuire și urmele de spini pe cap, de la coroana pusă în batjocură.
Giulgiul, despre care se spune că ar fi învelit trupul lui Iisus Hristos, este de departe cea mai studiată relicvă din lume. Și continuă să facă obiectul unor dezbateri științifice.
Curatorul expoziției, expertul spaniol în artă Alvaro Blanco, a explicat că expoziția reprezintă 15 ani de studiu al Sfântului Giulgiu, lăudând curajul celor de la ArtiSplendore și al Catedralei din Salamanca care au optat pentru proiectul expoziției intitulată „Omul misterios".
După aceea, va pleca într-un turneu mondial, fiind programate expoziții pe cinci continente.
Organizatorii expoziției „Omul misterios” au declarat că expoziția este o călătorie prin arta, arheologia și știința despre Sfântul Giulgiu, care sunt prezentate pentru prima dată împreună în această expoziție unică.
Piesa principală a expoziției este o reprezentare hsuprarealistă și volumetrică a omului din Giulgiu, care a fost dezvăluită pentru prima dată în timpul conferinței de presă de la deschidere.
Expoziția "Omul misterios" este alcătuită din mai multe încăperi care oferă vizitatorilor o introducere amănunțită în contextul istoric, arheologic și științific al Giulgiului și modul în care semnele de pe pânză corespund narațiunilor creștine despre patimile și moartea lui Iisus.
„Singura modalitate de a face acest giulgiu era să faci toate acestea unui om, să-l supui la această oroare, să-l biciuiești, să-l crucifici, să-l încoronezi cu spini, apoi să-i străpungi coasta când era mort și să-l învelești într-un giulgiu”, a declarat expertul spaniol în artă Alvaro Blanco.
„Doar așa ne-ar oferi o replică exactă a fluxurilor de sânge, dar problema transcendentală dintre toate cele referitoare la Giulgiul din Torino este cum s-a format imaginea."
Formarea imaginii Giulgiului este cel mai mare mister dintre toate. Una dintre teorii este că a fost cauzată de o „explozie de radiație”, un fenomen care ar fi imposibil de imitat de către artiști în prezent, cu atât mai puțin acum câteva secole, când, spun criticii, ar fi fost falsificată această relicvă.
Expoziția documentează călătoria probabilă a Giulgiului, de la prima sa apariție în Edessa, Macedonia - în epoca romană, o oprire pe Via Egnatia, care lega Marea Adriatică de Marea Egee - sub regele Abgar, până la călătoria sa la Constantinopol, unde a dispărut în timpul asediului orașului de către cruciați.
A reapărut mai târziu, în mâinile familiei de nobili Charny. Cavalerul Geoffroi de Charny, care a luat parte la Cruciada de la Smirna, în 1344, a adus acasă această relicvă pe care a expus-o într-o biserică patronată de familie, înainte de a fi dăruită Casei regale de Savoia, care a donat-o Catedralei din Torino.